Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucrainenii neutralizează un mare avantaj al armatei ruse

The Guardian
artilerie

Deși nu au realizat încă breșa decisivă sperată de parteneri în cadrul contraofensivei pe care o desfășoară în sud-estul țării, forțele ucrainene încearcă să „neutralizeze” avantajul numeric al Rusiei și bine fac, a explicat pentru Newsweek un general american în retragere.

Generalul în retragere Ben Hodges, fostul comandant al Armatei americane din Europa, a argumentat că decizia armatei ucrainene de a pune accentul pe atacurile asupra artileriei, cartierelor generale și centrelor logistice rusești face parte dintr-un plan strategic mai amplu, care nu se concentrează neapărat pe câștiguri teritoriale.

„Cred că cei mai mulți oameni judecă asta din perspectiva unui context greșit”, a apreciat Hodges cu privire la contraofensiva începută în vară, al cărei ritm lent a generat îngrijorări în Occident că trupele ucrainene nu vor fi capabile să expulzeze trupele rusești din sudul țării.

„Ceea ce cred că ucrainenii au făcut în mod corect este să își concentreze eforturile pe distrugerea artileriei, pe distrugerea cartierelor generale, pe distrugerea logisticii”, a explicat Hodges.

„Așa neutralizezi singurul avantaj pe care îl au rușii - avantajul masei – eliminându-le cartierele generale, artileria de care au nevoie pentru a le furniza sprijin și a le face ucrainenilor dificilă trecerea prin câmpurile minate și, în cele din urmă, logistica, adică lichidându-le muniția și transportul”, a explicat el pentru Newsweek.

„Gândiți-vă la scopul contraofensivei”, a adăugat Hodges. Este făcută „în vederea atingerii unor obiective la nivel operațional, or asta nu se poate realiza doar cu forțe terestre. Trebuie să folosești ceea ce NATO numește «multidomeniu» - aer, uscat, mare, cibernetic, informații, forțe speciale – toate aceste domenii diferite. Aceasta este doctrina SUA, aceasta este doctrina NATO și exact asta fac ucrainenii”, a subliniat el.

Intenția armatei ucrainene, prevăzută de analiști înainte de lansarea contraofensivei, ar fi să reușească să rupă așa-numitul „pod terestru” din sudul Ucrainei care leagă Crimeea ocupată de vestul Rusiei. Succesul ofensivei ucrainene și prăbușirea podului terestru ar putea însemna un dezastru strategic pentru Kremlin.

„Domeniul terestru, desigur, are ca scop o eventuală izolare a Crimeei”, a comentat Hodges despre operațiunea ucraineană în curs de desfășurare. „Trebuie început cu asta. Tot ceea ce fac ei vizează Crimeea. Iar modul în care obții Crimeea este să o izolezi, să o faci nesustenabilă, iar apoi o poți elibera”.

„Eforturile terestre care trec prin toate aceste sate puțin cunoscute, câmpuri minate și tranșee, ceea ce încearcă să facă este să taie podul terestru care leagă Rusia de Crimeea. Iar aceasta este o parte critică a izolării Crimeei. Ei pot face asta fie în măsura în care reușesc să ajungă la capătul, fie dacă obțin sisteme de arme care pot face imposibilă deplasarea rușilor pe așa-numitul pod terestru”, a spus Hodges.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se numără printre liderii ucraineni care au recunoscut că ofensiva progresează „mai lent decât se dorește”. Oficialii de la Kiev rămân totuși în mod public încrezători în șansele lor de succes.

„În niciun caz nu am trimite un soldat american să facă ceea ce ucrainenii sunt nevoiți să facă, pentru că nu am merge niciodată acolo fără superioritate aeriană. Orice fel de critici în privința modului în care ucrainenii o fac sau a faptului că nu se mișcă suficient de repede sunt greșite și deplasate”, a conchis generalul american în retragere.

Dilema comandanților ruși

Comandanții ruși sunt nevoiți să aleagă între a-și retrage forțele de pe „pozițiile sparte” sau a-și sacrifica soldații pentru a încerca să le mențină, potrivit evaluării analiștilor de la Institutul pentru Studii de Război (ISW), citați de portalul RBC Ukraine.

În special, comandanții ruși sunt puși tot mai des în postura de a decide între a-și „irosi” trupele în contraatacuri pentru a menține pozițiile tactice și a ține piept comandamentului militar rus, retrăgându-se pe poziții pregătite anterior în pofida ordinelor sau presiunilor, și riscându-și astfel cariera.

Rusia „evacuează” familiile ofițerilor orașul Tokmak, următorul obiectiv al contraofensivei ucrainene

Rusia evacuează familiile ofițerilor din orașul ucrainean Tokmak, în timp ce forțele Kievului avansează pe frontul Zaporojie din sudul țării, a declarat miercuri un oficial.

"«Nu există panică», dar există panică", a anunțat Ivan Fedorov, primarul legitim al orașului Melitopol aflat sub ocupație rusă, într-un mesaj pe canalul său Telegram, cu privire la situația din Tokmok, pe care Kievul speră să îl elibereze în curând în timp ce avansează în contraofensiva sa din sudul Ucrainei.

Tokmok este un oraș mic, dar strategic, situat la doar câțiva kilometri în spatele actualelor linii de front din Zaporojie, și care în prezent servește  drept un nod feroviar și rutier cheie pentru forțele de ocupație ale Moscovei. Acesta se află pe o rută cheie pe care Kievul o poate folosi pentru a izola peninsula Crimeea de la Marea Neagră de alte teritorii ocupate.

„Ocupanții de pe frontul de la Melitopol se pregătesc pentru o toamnă fierbinte. În Tokmak este deja arzător: în urmă cu câteva săptămâni ocupanții au început să evacueze organele «autorității», iar în urmă cu câteva zile ofițerii ruși au început să-și evacueze intensiv familiile", a declarat Fedorov.

„Ieri seară [marți] s-a anunțat că "instituțiile administrative", magazinele și piața nu vor funcționa astăzi”, a scris el.

Grupul de reflecție Institutul pentru Studii de Război (ISW) raporta la 26 septembrie că forțele rusești au fost trimise în grabă să fortifice zona Tokmak în timp ce trupele Kievului câștigau teren.

Analiștii ISW au evaluat că această acțiune sugerează faptul că „comandamentul rus nu a echipat în profunzime apărarea multieșalonată din sudul Ucrainei". Cele mai multe forțe rusești din zonă par să fie desfășurate „în zonele imediate de pe linia frontului”, au scris analiștii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.