Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultima carte a lui Leonard Cohen, finalizată cu câteva zile înainte de moartea lui, va fi lansată anul viitor

lapunkt.ro
leonard cohen

Ultima carte a lui Leonard Cohen, „The Flame”, finalizată cu câteva zile înainte de moartea artistului, va fi lansată în luna octombrie a anului viitor, informează The Guardian, relatează news.ro

„The Flame” cuprinde poezii nepublicate până în prezent, note ale lui Cohen şi versuri ale cântecelor lui, şi oferă „o privire asupra vieţii şi minţii unui artist singular”, potrivit editurii Canongate.

Cartea lui Leonard Cohen, finalizată în lunile de dinaintea morţii sale, are în vedere „pasiunea şi cum cultura noastră amenintă dispariţia ei”, spune managerului şi administratorul lui.

Compozitorul şi interpretul canadian este cel care a făcut selecţia poeziilor. Cohen, care a murit anul trecut la vârsta de 82 de ani, şi-a concentrat cariera pe poezie, publicând colecţiile „Let Us Compare Mythologies” (1956), „The Spice-Box of Earth” (1961) şi „Flowers for Hitler” (1964). La finalul anilor 1960, el s-a îndreptat mai mult spre muzică, lansând primul album, „Songs of Leonard Cohen”, în 1967.

Managerul lui Cohen, Robert Kory, a declarat că realizarea acestei colecţii, „The Flame”, a fost o ambiţie a artistului pentru finalul vieţii sale.

„Deşi cu o sănătate şubredă, Leonard a murit pe neaşteptate. Cei care au avut privilegiul să petreacă timp cu el în acea perioadă au văzut că acea flacără a ars strălucitor cu el până la final. Această carte, finalizată cu câteva zile înaintea morţii lui, arată tuturor intensitatea focului lui interior”, a spus Kory.

Volumul „The Flame” conţine şi o selecţie bogată de însemnări ale lui Cohen. Vor fi adăugate şi versurile de pe ultimele sale trei albume, alături de cele scrise pentru „Blue Alert” al colaboratorului Anjani, dar şi fragmente de proză şi ilustraţii făcute de Cohen.

Cartea va fi publicată la editura Canongate, care deţine drepturile pentru Marea Britanie şi Commonwealth.

În Statele Unite, ea va fi publicată de Farrar, Straus & Giroux, iar în Canada, de McClelland & Stewart.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.