Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ - Inginerul din Ploiești, dispărut în Turcia, a fost găsit și adus în țară

breaking news

Inginerul din Ploiești, dispărut în 30 august, în timp ce se afla cu familia în Istanbul, la Palatul Topkapi, a fost găsit și adus în țară, în timpul nopții de marți spre miercuri, la bordul unei curse aeriane cu destinația București, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri dimineața de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a reușit repatrierea inginerului din Ploiești, dispărut în orașul Istanbul la data de 30 august.

„Între momentul sesizării dispariției cetățeanului român și cel al identificării acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul și al Ambasadei României la Ankara, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, au întreprins o serie de demersuri specifice complexe, inclusiv în cooperare cu autoritățile locale turce. Persoana în cauză a fost identificată de către reprezentanții oficiului consular în cursul zilei de 25 septembrie, aceasta fiind recunoscută după semnalmente de către cetățenii turci, care au facilitat prezentarea persoanei la consulat”, se arată în comunicatul citat.

Războiul Iohannis-Parlament, tranșat de CCR - Judecătorii dau verdictul pe statutul senatorilor și deputaților

După procedurilor standard de identificare şi după contactarea familiei, cetățeanul român a beneficiat de asistența consulară necesară îmbarcării la bordul primei curse aeriene cu destinația București.

Astfel, potrivit MAE, românul a fost condus la aeroport de către o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular de la Istanbul.

Surse oficiale au declarat că bărbatul a fost dus la spitalul Elias din București, pentru investigații.

Inginerul din Ploieşti, în vârstă de 51 de ani, a dispărut în data de 30 august, în timpul unei excursii pe care o făcea împreună cu familia în Istanbul, la Palatul Topkapi.

Salvatore Popescu avea, în momentul dispariţiei, un telefon mobil care nu avea roaming şi nici nu este smartphone, astfel încă nu putea fi detectat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.