'Ultimele femei cu chischineu' - un proiect de arhivare a colecţiilor de baticuri ale femeilor din mediul rural şi a poveştilor lor, a fost iniţiat în judeţul Sălaj de o tânără pasionată de păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor de la sat.
Potrivit Patriciei Toma, iniţiatoarea acestui proiect, cuvântul "chischineu" este un regionalism provenit din limba maghiară (keszkenő) utilizat în zona Sălajului pentru baticul/ năframa/ cârpa/ basmaua pe care femeile din mediul rural o poartă pentru a-şi acoperi capul pe toată perioada anului.
"Ultimele femei cu chischineu e un proiect de documentare - text, fotografie şi video a colecţiilor personale de baticuri pe care femeile din ruralul românesc le deţin şi a poveştilor acestora. Este un subiect despre care femeile discută cu un entuziasm surprinzător. Acest lucru încerc să îl surprind şi în acest proiect - pasiunea şi interesul pe care femeile le investesc în batic/ chischineu/ basma şamd şi simbolul pe care baticul îl are atât din punct de vedere social, cât şi estetic şi religios, în viaţa lor. Baticul este o piesă vestimentară importantă în garderoba femeilor de peste 50-60 de ani din mediul rural", a precizat, pentru AGERPRES, Patricia Toma.
Proiectul a debutat la finele anului trecut, iniţiatoarea lui având până în prezent discuţii cu femei de peste 60 de ani din două sate din Sălaj, cărora le-a fotografiat colecţiile de baticuri de diferite materiale, modele, culori şi cu diferite întrebuinţări (batic de sărbătoare, de toată ziua, de post, de doliu, de iarnă, de lucru).
"M-a impresionat mereu rigurozitatea cu care femeile continuă să poarte baticuri chiar şi acum, când contextul social nu le mai impune acest lucru - care sunt motivele, valorile şi credinţele pe care ele le proiectează în această practică? Mai mult, vreau să aflu ce înseamnă frumuseţea, îmbrăcămintea, stilul pentru femeile de acum, când au posibilităţi şi acces larg la piaţa de textile şi piese de vestimentaţie, în comparaţie cu perioada tinereţii lor sau a mamelor/bunicilor lor, când posibilităţile unei ţărănci erau limitate, financiar şi social", a adăugat tânăra din Sălaj.
Proiectul urmează a fi extins şi în localităţi din mediul rural din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Patricia Marina Toma este fotograf, videograf şi operator cultural independent, iar până acum a derulat sau a colaborat la mai multe proiecte vizând tradiţiile, obiceiurile şi patrimoniul cultural din mediul rural.
Începând cu 2016, a iniţiat festivalul de reconstituire etnografică "Zilele AuGust la Marin", ediţiile de până în prezent presupunând reconstituirea a două nunţi şi organizarea unor expoziţii, ateliere şi concerte, iar în iulie 2021 a inaugurat biblioteca sătească MarinART, în satul Marin, cu acces deschis pentru localnici - copii şi adulţi.
De asemenea, are două proiecte de lungă durată, vizând bisericile de lemn din Sălaj şi "Oamenii satelor", în cadrul cărora în ultimii ani a realizat şi continuă să realizeze fotografii şi materiale video, care urmează să fie concretizate într-o serie de albume şi expoziţii.
'Ultimele femei cu chischineu' - un proiect de arhivare a colecţiilor de baticuri ale femeilor din mediul rural şi a poveştilor lor, a fost iniţiat în Sălaj
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

109
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
109

128
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
128

37
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
37

18
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
18

25
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
25

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

17
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
17

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

104
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
104

15
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
15

18
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
18

85
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
85
















Comentează