Premium
Mă distrează scriitorii care-și întocmesc CV-uri lungi cât o noapte cu pântecăraie. Și-ar trece și unde și cum s-au scobit între dinți. Dacă-și pun și titlurile universitare înaintea semnăturii, reprezentația este completă. e o incercare de legitimare disperată, zici că ar vrea să apuce cu ambele mâini neuitarea. Întinderea prezentărilor, după cum am observat fără mirare, e invers proporțională cu valoarea.
#
Citesc:
„Îţi mărturisesc că, la rându-mi, petrec în fiecare dimineaţă, în baia mea, minute de adevărată voluptate şi toate în preajma răsfăţurilor pe care mi le procură mai întâi duşul matinal – cu alegerea, după felul în care voi începe ziua, a gelului de duş cel mai potrivit (şovăi zilnic între mirosurile de ghimbir, ceai verde şi lavandă de la Roger&Gallet) -, apoi, odată duşul terminat, utilizarea cremelor de faţă de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de thé vert de la Bvlgari, în sfârşit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior“ („Scrisori către fiul meu”, de Gabriel Liiceanu, Ed. Humanitas, 2008, pag. 193)
Ok. Îmi stă pe limbă: și cine e amantul lui Liiceanu?
#
Am primit de la un prieten pus pe glume un banc adaptat pe seama mea. Am râs, sper să râdeți și voi:
”Cine reușește în timp de 7 minute să calce o cămașă, să mănânce o pâine și să rezolve o femeie.
1) Primul concurent, neamț, se apucă cu multă meticulozitate și calcă cu mare grijă cămașa, după care constată că nu mai are timp, mușcă o dată din pâine și… se scurge timpul.
2) Al doilea concurent, un rus, fără să stea prea mult pe gânduri, se apucă de femeie, o rezolvă, apoi mai mai are timp să mănânce o jumătate de pâine și… se scurge timpul.
3) Al treilea concurent, un român, Alexandru Petria, o pune pe femeie să calce cămașa și, în timp ce femeia calcă, o rezolvă, mâncând în acest timp pâinea.
Vine presa să ia declarații.
Neamtul declară: “Noi așa suntem obișnuiți, muncim și încercăm să facem treaba cât mai bine, apoi dacă mai rămâne timp, mâncam și apoi dacă mai e timp ne distrăm, dacă nu… ne apucăm din nou de muncă, și tot așa.”
Rusul declară: ”Noi așa suntem obișnuiți. Mai întâi ne distrăm, apoi dacă rămâne timp mâncăm, apoi dacă mai rămâne timp muncim…”
În sfârșit, Petria spune și el: “La noi așa e. Dacă nu-l f… pe cel care muncește, nu poți să mănânci o pâine..!”
#
Cu modestie, o să răspund cu o spusă de-a lui Augustin Buzura celor care m-au întrebat de ce nu prea particip la diferite manifestări culturale. Sună cam așa, în memoria mea cu fisuri- numai păsările mici zboară în stoluri.
#
Ca să-ţi dai cu părerea despre cărţi, la criticii literari mă gândesc, ar trebui să cunoşti viaţa. Mă refer la cazul în care se pronunţă despre verosimilitatea sau nefirescul unei intrigi, al personajelor şi dialogurilor dintr-o carte. Dar ce experienţă au cei de la noi, filologi majoritatea, dascăli universitari, care, dacă nu cred de-a dreptul că vaca e bleu, sigur nu s-au bătut cu nişte tractorişti, nu s-au culcat cu ştoarfe şi n-au simţit că le iese şi creierul din cap de greaţă după beţii? Domnişori şi domnişorici, fițe pe catarige, aseptizați, vieți cu prezervativ...
