UPDATE: Un avion de recunoaştere nipon, cu 10 persoane la bord, s-a prăbuşit pe Insula Hokkaido, relatează presa locală.
Ştire iniţială: Un avion de recunoaştere al armatei japoneze cu patru persoane la bord a dispărut luni de pe radar lângă aeroportul Hakodate de pe insula Hokkaido, a informat Ministerul Apărării nipon, relatează DPA şi Kyodo, agerpres.
Turnul de control a pierdut contactul cu avionul Beechcraft LR-2 în jurul orei 11:50 locală (02:50 GMT) în timp ce acesta se afla la aproximativ 30 de kilometri vest de aeroportul Hakodate, a precizat ministerul.
După ultimul test nuclear, Coreea de Nord mută pe tabla de şah a diplomaţiei mondiale
Avionul a decolat în condiţii meteo nefavorabile de la aeroportul Sapporo Okadama cu o jumătate de oră înainte să dispară de pe radar, la ora 11:20 locală.
Pilotul, copilotul şi doi mecanici se aflau la bordul aparatului de zbor, a precizat Kyodo.
Avionul urma să transporte un pacient de la un spital din Hakodate.