DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un broker de asigurări a intermediat poliţe de 5,6 milioane euro în 2019, în creştere cu 26%

realitatea.net
criza bursa

Leader Team Broker, companie activă pe piaţa asigurărilor din România, specializată în managementul riscurilor şi distribuirea poliţelor de asigurări, a intermediat în 2019 prime de 5,6 milioane de euro, în creştere cu 26% faţă de anul anterior. Poliţa de asigurare de risc cibernetic este tot mai căutată de fintech-uri, potrivit companiei, potrivit news.ro.

”2019 a fost anul în care am pus accentul pe dezvoltarea porfoliului, pe lansarea de produse complet noi, adaptate sau în anticiparea nevoilor pieţei româneşti şi internaţionale. Revoluţia tehnologică pe care o parcurgem la nivel global, reglementările noi ce decurg din calitatea noastră de stat european sunt purtătoare de noi categorii de riscuri cărora trebuie să le venim în întâmpinare cu produse care acţionează ca o veritabilă plasă de siguranţă atât pentru companii cât şi pentru persoane fizice”, a explicat Răzvan Rusu, fondatorul Leader Team Broker de asigurari.

În 2019, compania Leader Team, care reprezintă în România produse ale societăţilor de asigurări de pe piaţa Lloyd’s, a introdus în portofoliu mai multe poliţe de asigurare corelate cu nevoile identificate în piaţa locală, produse care au reuşit să performeze la scurt timp de la lansare.

”Poliţa de asigurare de risc cibernetic (cyber risk) şi răspundere profesionala dedicată companiilor IT&C, produs dedicat companiilor din domeniul tehnologiei, au fost extrem de apreciate de Fintech-urile româneşti cu activitate internaţională. Produsele sunt cu atât mai interesante cu cât acoperă şi amenzile GDPR ce decurg din expunerea datelor clienţilor în afara companiei, risc care, cel puţin pe piaţa locală are nevoie de management aplicat. Tot anul trecut, în cadrul evenimentului nostru de sănătate în parteneriat cu AXA Global Healthcare, am introdus în portofoliul nostru din România produsul Foundation şi serviciul de telemedicină Doctor in my Pocket. Serviciul de doctor virtual este nelimitat pe produsul nostru de asigurare şi se adresează persoanelor care au o problemă medicală şi doresc să vorbească cu un doctor, indiferent de locaţie, oră sau zi.”, a declarat Alexandra Elena Durbacă, director executiv Leader Team Broker.

Citește și: Lovitură pentru PSD! CCR întoarce Ordonanța de Urgență a Guvernului Dăncilă

Chiar dacă asigurările auto standard – RCA şi CASCO şi-au păstrat o pondere semnificativă în portofoliul primelor intermediate de companie, asigurările de sănătate şi viaţă au devenit a treia cea mai importantă poliţă în top, pe clase de asigurări, cu o pondere de 13,5%. În 2019, una din zece poliţe intermediate a venit din domeniul property, în timp ce poliţele de răspunderi au reprezentat 8%. În 2020, reprezentanţii companiei spun că Leader Team Broker se va concentra pe consolidarea portofoliului şi pe creşterea nivelului de informare a publicului cu privire la necesitatea şi utilitatea asigurărilor dar şi la personalizarea produselor de asigurare.

”Totodată, auditul programului de asigurare din companii şi auditul beneficiilor pentru angajaţi va fi o prioritate pentru Leader Team. Compania a lansat în 2019 primul audit al beneficiilor pentru angajaţi care poate ridica rata de retenţie a acestora în companii cu 20-25% şi poate salva pentru companie până la 40% din bugetul investit în pachetul salarial. Auditul are o abordare completă şi complexă întrucât în acest proiect sunt implicati avocaţi, specialişti în domeniul HR, specialişti GDPR şi pe domeniul fiscal”, se arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.