Vârful noului val pandemic alimentat de varianta Omicron a coronavirusului va fi atins în Italia la sfârşitul lunii ianuarie, a declarat luni unul dintre cei mai reputaţi virusologi italieni, Massimo Galli, relatează agenţia EFE, citat de Agerpres.
Italia a înregistrat vineri un bilanţ zilnic record de 144.243 de noi cazuri de COVID-19. În ultimele zile s-au efectuat mai puţine teste, dar s-au înregistrat proporţional mai multe contagieri pentru că în timpul sărbătorilor numai persoanele cu simptome sau contacţii lor apropiaţi au mers să se testeze. Dar în zilele următoare va continua tendinţa de creştere a contaminărilor, alimentată de transmiterea rapidă a variantei Omicron, a explicat Galli la postul public de radio italian.
În acest timp, preşedintele fundaţiei sanitare italiene GIMBE, Nino Cartabellotta, a subliniat că se impun măsuri de ''încetinire a circulaţiei virusului'' pentru a evita saturarea spitalelor. Chiar dacă acum administrarea dozei ''booster'' de vaccin anti-COVID-19 contribuie la atenuarea presiunii asupra sistemului sanitar, situaţia se poate înrăutăţi din cauza numărului mare de infectări.
Guvernul condus de Mario Draghi a decis începând de luni intrarea întregii ţări în ''zona galbenă'', adică nivelul al doilea de restricţii antiepidemice, ce prevede, printre altele, purtarea măştii şi în spaţiile deschise sau limitarea la patru a numărului persoanelor care pot sta la o masă în baruri sau restaurante.
În Elveţia vecină, epidemiologul consilier sanitar al guvernului, Richard Neher, a avertizat că jumătate din populaţia acestei ţări s-ar putea infecta din cauza transmiterii rapide a variantei Omicron.
Acesta a mai atenţionat că numărul spitalizărilor începe să fie preocupant, deşi datele preliminare sugerează că varianta Omicron ar fi mai puţin virulentă decât Delta. O avalanşă de cazuri într-un interval scurt de timp poate satura rapid sistemul sanitar, a insistat Richard Neher, subliniind că este nevoie de restricţii asupra marilor evenimente şi spaţiilor închise pentru a frâna acest nou val.
Un milion de români, în PERICOL! Vârful pandemiei va fi atins în Italia la sfârşitul lunii ianuarie
București
10°C
Articole Similare

324
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
324

503
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
503

2.713
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
2.713

702
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
702

424
Cum a fost tratat un bărbat cu dureri de spate, după ce alți medici l-au refuzat
424

1.869
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
1.869

1.851
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
1.851

4.783
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
4.783

3.688
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.688

1.136
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.136

2.324
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
2.324

3.136
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.136

2.726
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
2.726
















Comentează