Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un muzeu din Berlin a restituit şi a răscumpărat un tablou al pictorului impresionist francez Camille Pissarro, spoliat de nazişti

remonews.com
Camille Pissarro

Un muzeu din Berlin a restituit luni şi a răscumpărat apoi de la beneficiarii săi un tablou al pictorului impresionist francez Camille Pissarro, spoliat de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP.

Intitulat ''Une Place a la Roche-Guyon'', tabloul a fost expus din 1961 la Alte Nationalgalerie, situat pe Insula Muzeelor din capitala Germaniei şi consacrat artei germane din secolul al XIX-lea şi impresioniştilor francezi.

Pentru a păstra tabloul în colecţiile sale, muzeul a despăgubit familia colecţionarului Armand Dorville, un avocat şi colecţionar de artă francez de religie iudaică, decedat în 1941 şi ai cărui moştenitori au rămas fără multe dintre opere de artă, confiscate de Regimul de la Vichy şi vândute la licitaţii.

Unele dintre opere au fost achiziţionate de muzee, altele de colecţionari particulari. Majoritatea membrilor familiei Dorville au fost ucişi în război.

''Sunt foarte recunoscător moştenitorilor lui Armand Dorville pentru că au făcut posibilă achiziţionarea lucrării pentru Alte Nationalgalerie şi pentru că au venit la Berlin special în acest scop'', a declarat Hermann Parzinger, preşedintele Fundaţiei patrimoniului cultural prusac (SPK), care administrează acest muzeu din Berlin.

El nu a dezvăluit cât a plătit muzeul pentru această pictură, însă a precizat că familia doreşte ca opera să rămână expusă publicului, iar acordul a fost încheiat într-un spirit de ''bună cooperare''.

''Este o reparaţie faţă de o familie, ce îi permite să privească cu puţin mai multă serenitate către trecut'', a declarat Antoine Delabre, reprezentant al moştenitorilor Dorville, potrivit Agerpres.ro.

Muzeul a achiziţionat lucrarea în 1961 de la o galerie londoneză şi a precizat că ''pentru perioada dintre adjudecarea din 1942 şi cedarea din 1961, provenienţa nu este cunoscută''.

Realizată în 1867, pictura de 50 de centimetri pe 61 de centimetri, achiziţionată de Dorville în 1928, înfăţişează centrul acestei localităţi din departamentul Val-d'Oise, în regiunea pariziană.

Aceasta este a patra restituire a unui tablou către familia Dorville de Germania. În ianuarie 2020, trei tablouri au fost restituite moştenitorilor colecţionarului francez, provenind din imensa colecţie a lui Cornelius Gurlitt, fiul unui comerciant de artă în perioada celui de-al Treilea Reich.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.