Un nou focar de pestă porcină africană a apărut în judeţul Botoşani, în urma confirmării bolii la doi porci domestici, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor.
Potrivit sursei citate, cei doi porci au fost găsiţi morţi într-o gospodărie din localitatea Mihălăşeni, iar probele prelevate de autorităţile sanitar-veterinare au confirmat existenţa virusului PPA.
"În acest caz s-au luat măsuri. S-a stabilit o zonă de protecţie şi o zonă de supraveghere în care sunt incluse şi cinci fonduri cinegetice. S-a reactivat unitatea locală de sprijin de la UAT Mihălăşeni", a afirmat Nechifor.
Acesta a atras atenţia asupra faptului că există posibilitatea apariţiei de noi cazuri de pestă porcină africană în judeţ, conform agerpres.
El susţine că a fost informat de Direcţia pentru Agricultură cu privire la faptul că în timpul recoltării cerealelor păioase au fost descoperite mai multe cadavre de mistreţi. Pe baza informaţiilor primite, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declanşat anchete pentru a stabili dacă animalele moarte erau infectate.
Un nou focar de pestă porcină africană a apărut în judeţul Botoşani. Doi porci au murit într-o gospodărie
Explorează subiectul
Articole Similare

32
România se alătură cu suma de 50 de milioane de euro statelor care contribuie la propunerea SUA privind lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei
32

27
Reacția autorităților române după incidentul din Italia
27

315
Banii nu aduc fericirea? Oamenii de știință demontează mitul și explică ce contează de fapt
315

62
Accident în județul Sibiu: un autocamion cu lemne s-a răsturnat într-o râpă pe Valea Arpașu Mare
62

589
Horoscopul zilei de 1 ianuarie 2026. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
589

587
Topul domeniilor care au concediat cei mai mulți oameni în România în 2025: Construcțiile dau lovitura
587

26
VIDEO Jandarmii au confiscat materiale pirotehnice vândute ilegal la o trecere de cale ferată din Vâlcea
26

60
Accident teribil pe DN 56: Doi bărbați au murit după impactul dintre un camion și un autoturism
60

25
Intervenție a jandarmilor montani în Hunedoara, după ce o mașină a ajuns într-o râpă
25

57
Doi bărbați, prinși de jandarmii prahoveni în timp ce capturau ilegal păsări sălbatice
57

5.782
Modificare importantă pentru angajați: Guvernul a decis ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită
5.782

4.057
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, anunț despre românii afectați de accidentul de telecabină din Italia
4.057

63
Tragedie în Caraș-Severin: O femeie a murit, iar fiica ei a suferit arsuri în urma unui incendiu
63

















Comentează