DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un nou membru în Familia ducilor de Cambridge

The Mirror
Ducii de Cambridge

Kate Middleton, prinţul William şi cei trei copii ai lor au primit cadou din partea fratelui ducesei un pui de cocker spaniel, de care prinţii George, Charlotte şi Louis sunt „îndrăgostiţi”, scrie Mirror, potrivit News.ro.

James Middleton, care creşte câini din 2011, a oferit familiei surorii sale puiul în vârstă de 8 luni cu puţin timp înainte ca Lupo să moară. În noiembrie, ducii anunţau pe Instagram că animalul lor de companie din ultimii 9 ani a murit.

Puiul, nepot al lui Lupo, se află acum la Anmer Hall, reşedinţa din Norfolk a ducilor de Cambridge.

Citește și: Donald Trump, primele declarații după plecarea de la Casa Albă: 'Vom face ceva!'

Un apropiat al familiei a declarat pentru Mail on Sunday: „Noul căţel este adorabil şi întreaga familie este îndrăgostită. Erau distruşi de moartea lui Lupo, ceea ce înţelege orice deţinător de câine, dar au primit puiul înainte de asta. Sperau că un câine mai tânăr să îi ţină companie şi să îi dea mai multă vitalitate şi energie”.

James Middleton le-a oferit lui Kate şi William câinele Lupo în 2011. El a apărut în câteva fotografii oficiale ale familiei.

Sora lui Lupo, Luna, a avut şase pui vara trecută, iar unul dintre aceştia a ajuns la ducii de Cambridge. Aparent, George, în vârstă de 7 ani, şi Charlotte, în vârstă de 5 ani, l-au ales.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.