Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un producător de încălțăminte retrage mai mulți pantofi care i-au ofensat pe credincioși în Malaezia

runsociety.com
pantofi adidasi

Un producător de încălțăminte din Malaysia a prezentat scuze publice și a retras de la comercializare mai mulți pantofi care i-au deranjat pe credincioși. Este vorba despre pantofi cu toc înalt pe care este inscripționat un logo. Unii consideră că acesta seamănă cu cuvântul arab Dumnezeu, potrivit mediafax.

Vern’s Holdings, o companie din Malaezia, a fost acuzată de unii musulmani că inscripția de pe pantofi seamănă cu scrierea arabă pentru cuvântul Dumnezeu, potrivit AP. În replică, firma a spus că logo-ul imprimat pe tălpile unor pantofi imită forma unui toc.

Totuși, reprezentanții companiei au recunoscut că unele deficiențe ale desenului ar putea duce la interpretarea greșită a siglei. De aceea compania a decis să oprească vânzările de pantofi și îi va despăgubi pe cumpărători.

„Nu avem absolut nicio intenție de a crea un logo care să slăbească sau să insulte vreo religie sau credință .Conducerea ar dori să-și ceară scuze cu umilință și să ceară iertare. Sperăm în compasiune ca să putem remedia această greșeală”, a transmis Vern’s pe rețelele de socializare.

Luna trecută, în Malaysia a avut loc un incident asemănător. Acela a fost provocat de șosetele imprimate cu cuvântul „Allah” expuse pe rafturile unui mare lanț de magazine din țară. Unele magazine au fost atacate de musulmani, iar compania a fost acuzată că îi ofensează pe credincioși deoarece mulți consideră că este jignitoare asocierea cuvântului Allah cu picioarele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.