Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un tablou al pictorului Joshua Reynolds, cumpărat cu 50 de milioane de lire sterline de mai multe instituţii

Artmark
licitatie

Celebrul tablou "Portrait of Mai (Omai)" al pictorului britanic Joshua Reynolds, care a aparţinut întotdeauna până acum unor colecţionari privaţi, a fost cumpărat cu 50 de milioane de lire sterline (56,4 milioane de euro) de mai multe instituţii, inclusiv de National Portrait Gallery, au anunţat marţi reprezentanţii galeriei londoneze, informează AFP.

Pentru achiziţionarea acestei opere de artă s-au mobilizat National Portrait Gallery, care a strâns 25 de milioane de lire sterline, şi alte instituţii culturale, precum National Heritage Memorial Fund, Art Fund şi Gerry Museum din Statele Unite, potrivit Agerpres.

Tabloul, care prezintă la scală reală un tânăr polinezian, Mai (denumit şi Omai), cu picioarele goale şi purtând un turban şi îmbrăcăminte albă de inspiraţie orientală, este considerat drept una dintre creaţiile majore ale pictorului Joshua Reynolds. Cea de-a 300-a aniversare a pictorului britanic este celebrată în acest an.

Acel tânăr bărbat polinezian, descoperit de exploratorii britanici pe o insulă de lângă Tahiti şi adus în Anglia în 1774 de exploratorul James Cook, a făcut senzaţie în epocă.

El a petrecut trei ani la Londra, unde s-a întâlnit cu regele George al III-lea, care l-a invitat la o grandioasă ceremonie de deschidere a unei sesiuni parlamentare, şi a participat la serate literare.

S-a întors în cele din urmă ţara lui în 1777.

Portretul, considerat un arhetip al "nobilului sălbatic" în Regatul Unit din secolul al XVIII-lea, era piesa centrală din "Chambre Reynolds" din interiorul Castelului Howard, care aparţine familiei conţilor de Carlisle din anii 1790.

În 2001, pânza a fost cumpărată la o licitaţie cu peste 10 milioane de lire sterline (16,5 milioane de euro) de un comerciant de artă londonez.

Tabloul "Portrait of Mai (Omai)" va fi prezentat pentru public începând din 22 iunie cu ocazia redeschiderii National Portrait Gallery (NPG) din Londra, după lucrări de renovare care au durat trei ani.

Opera de artă va fi de asemenea expusă "periodic" în Statele Unite începând din 2026, au precizat NPG şi Getty Museum într-un comunicat comun.

Directorul NPG, Nicholas Cullinan, a spus că această pictură reprezintă "de departe achiziţia cea mai importantă" făcută de muzeul londonez.

Guvernul de la Londra a interzis ca tabloul să părăsească Regatul Unit, după ce Ministerul Culturii a considerat că lucrarea este "inextricabil legată de marile călătorii de explorare şi de descoperire" a unor ţări noi.

Mai mulţi istorici britanici au apărat ideea potrivit căreia achiziţionarea tabloului "Portrait of Mai (Omai)" ar putea ajuta Regatul Unit "să îşi studieze trecutul şi să înţeleagă mai bine cine suntem noi ca naţiune".

În ultimii ani, Regatul Unit a fost tot mai des acuzat din cauza trecutului său colonial şi a participării sale la comerţul cu sclavi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.