Un tenisman sârb a luat coronavirus la Adria Tour și apoi a fost testată pozitiv și soția sa însărcinată

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-06-2020

Actualizat: 23-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tenismanul sârb Viktor Troicki a fost testat pozitiv cu coronavirus, anunţă site-ul croat SportKlub. El a participat la turneul Adria Tour, după care au mai fost testaţi pozitiv Grigr Dimitrov şi Borna Coric, potrivit news.ro.

Şi soţia lui Viktor, Aleksandra, însărcinată cu al doilea copil al cuplului, a fost testată pozitiv, scrie sursa citată.

Viktor Troicki, locul 184 mondial, a participat la Adria Tour, iar în urmă cu zece zile a jucat la Belgrad chiar împotriva organizatorului competiţiei, Novak Djokovici.

Sursa citată menţionează că şi preparatorul fizic al lui Djokovici, Marko Paniki, şi antrenorul lui Grigor Dimitrov, Kristijan Groh, au fost testaţi pozitiv.

Tenismenul croat Borna Coric şi bulgarul Grigor Dimitrov, participanţi la Adria Cup, au anunţat duminică şi luni că fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Citește și: Mario Iorgulescu, cercetat pentru omor, 'FUGAR' cu ACTE în REGULĂ - CAB stabilește definitiv arestarea acestuia în lipsă

Finala etapei a II-a a competiţiei demonstrative organizate de liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, în Croaţia, a fost anulată.

Fără să aibă simptomele Covid-19, Djokovici a refuzat să fie testat în Croaţia şi a părăsit ţara. El ar urma să fie testat la Belgrad.

În Serbia şi Croaţia, pentru că măsurile de distanţa nu sunt obligatorii, acestea nu au fost aplicate şi participanţii au fost văzuţi jucând baschet, fotbal, tenis, îmbrăţişându-se în faţa publicului, atât la Belgrad, unde a avut loc prima etapă a Adria Cup, cât şi la Zadar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri