Uniunea Salvați România și machiavelismul săracului

Uniunea Salvați România a relansat proiectul pentru un referendum de modificare a Constituției cu următorul text:

„(3) Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților. În Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării."

O propunere de eliminare a penalilor din funcțiile publice a fost circulată de Uniunea Salvați România încă de acum ceva timp fiind întâmpinată inclusiv unele critici în zona de social media. Aceste critici acuzau faptul că ar putea fi încălcate drepturile civile și Constituția.

Probabil că aceste temeri au fost împărtășite, cel puțin parțial, și de juriștii partidului, deoarece forma finală cuprinde o referință explicită (deși eliptică) la situații care ar putea permite penalilor reintegra în funcțiile publice.

Ținta strategică a acestei propuneri nu este greu de dedus. Electoratul care dorește țepe în piața publică i se oferă țepe în piața publică (oarecum). Electoratului preocupat de drepturile omului i se oferă o minimă garanție că acestea nu sunt încălcate. Dar, mai ales, Uniunii se oferă un steag în jurul căruia să lupte. Ca organizație, partidul arată încă dezamăgitor. Eforturile de recrutare sunt reduse de teama că se va dilua esența partidului și/sau că se va schimba echilibru între taberle interne într-un mod inacceptabil. Dar atunci când spune că va strânge 500.000 de semnături (un milion după alte surse) partidul anunță de fapt și altceva: anume că va forma o organizație care să strângă aceste sute de mii de semnături.

Ceea ce lipsește însă propunerii partidului este o modalitate prin care obiectivele finale ale schimbării Constituției se pot în mod real realiza prin schimbările propuse. Altfel spus, un studiu de impact. Evident, foarte mulți oameni vor simți instinctiv că este suficient să înlocuiești oamenii răi (elitele) din funcțiile publice pentru ca în această țară frumoasă să curgă lapte și miere. Dar rolul unui partid nu este doar să se adreseze instinctelor ci să ofere metodele practice de realizare.

În lipsa unei analize de impact, în condițiile în care tot ce face această propunere, până la proba contrarie, este să satisfacă instinctele justițiare ale „mulțimii”, putem vorbi de o propunere populistă. Mai bine zis de o formulare populistă a propunerii vizibilă în comunicarea largă cuplată cu o formulare non populistă (vizibilă în expunerea de motive care este oficială dar despre care nu vorbește nimeni. Fiecare din aceste două formule este adresată unor electorate distincte.

Acuma, nu vreau să fiu greșit înțeles. Sunt primul care salută o doză sănătoasă de machiavelism luminat. Electoratul populist există în mod real. Și nu este niciun motiv pentru care USR să nu încerce să îl captureze. Problema stă în execuție. Sau, mai bine zis, în finalizare.

Până la un punct locurile par să fi fost gândită în mod acceptabil. Motivarea face referințe extinse la drepturile omului și tratatele internaționale susținând suficient de o emfatic că respectarea acestora este necesară. Prin aceasta, propunerea nu încetează să fie populistă, deoarece, în continuare, nu este prezentat mecanismul social prin care legea va face binele care ni se promite. Atât de ruptă de realitate este propunerea că, după cum observă Radu Ghelmez pe Facebook, partidul nu pare a ști nici câți corupți vor fi afectați de schimbare. Dar chiar populistă fiind propunerea țese un fir de conștientizare a problematicii drepturilor omului.

Din nefericire, acest echilibru se pierde în faza de comunicare unde propunerea se dovedește a avea atât probleme de substanță cât și probleme de împachetare.

Pe substanță dor două lucruri. Unul este că, în continuare, nu este de la sine înțeles că propunerea e ok din punct de vedere al drepturilor. Practica europeană este că ridicarea drepturilor civile poate fi ridicată pentru infracțiuni în mod particular grave. În cadrul propunerii, orice infracțiune cu intenție pedepsită cu închisoare este suficient de gravă. Dar hai să zicem că avem aici organisme (precum CCR sau Consiliul Legislativ) care se vor pronunța pe această problemă spinoasă.

Mai grav, însă, este faptul că această propunere deschide posibilități largi de abuz. Spre exemplu, întregul USR poate fi scos din competiția politică doar prin criminalizarea robustă și urmărirea diferențiată a trei infracțiuni:

• posesia ilegală de softuri sau media;

• consumul de marijuana;

• tulburarea a liniștii și ordinii publice în timpul demonstrațiilor „neautorizate”.

La aceste probleme de fond – care pot fi mascate dar nu rezolvate prin comunicare – se adaugă și probleme de formă care ar fi fost perfect evitabile.

Proiectul a fost lansat în opinia publică sau, cel puțin, în mediile sociale, fără o pregătire prealabilă a unui grup de oameni care să poată răspunde în mod pertinent nedumeririlor publicului. Filmulețul cu conferința de lansare pus pe Facebook de către Uniune nu conține nici o referință la drepturile omului în schimb, cumva greu explicabil, cuprinde o referință la Biserica Ortodoxă.

Apoi, cei care au apărat în discuții poziția USR, și nu au fost puțini, au improvizat în mod vădit argumentele. O parte din obiecții ar fi putut fi controlate mai bine dacă comunicatorii formali sau informali ar fi venit cu citate din propria expunere de motive a partidului. Dar a fost evident că nici măcar nu citiseră această expunere și, foarte probabil, foarte mulți nici nu știau în primele ore de existența sitului dedicat acestei propuneri.

Există un banc cu virusul produs între o țară săracă. Virus care este doar un mesaj care te roagă să îți stingi tu singur calculatorul și să îl aprinzi din nou la intervale repetate. La fel și machiavelismul USR a fost un machiavelism al săracului. Nereușind să practice cu succes dublul discurs, prietenii USR sunt nevoiți să roage frumos pe cei care sunt critici să nu mai fi atât de critici, să nu sublinieze mereu aspectele negative, să sublinieze aspectele pozitive.

Este adevărat că pe vremea PDL și a lui Traian Băsescu intelectualitatea militantă chiar putea fi atrasă cu asemenea manevre. Dar USR nu este PDL, dl Barna nu este dl Băsescu, astăzi nu este ieri. Și, oricum, știm cu toții cum s-a sfârșit aventura aceea.