Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UPDATE - BOR vine cu explicaţii, după ce a INTERZIS filmările în biserică: Ce spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

biserica ortodoxa

UPDATE

Biserica Ortodoxă a venit, la rândul ei, cu un comunicat oficial după ce în spaţiul public au apărut dezbateri aprinse privind decizia Sfântului Sinod de a interzice filmarile în biserici fără acordul centrelor eparhiale.

"Hotărârea din 15 februarie 2018 a Sfântului Sinod care stabilește că „filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor Biserici” nu privește înregistrările audio-video făcute de persoane private cu ocazia unor evenimente religioase importante din viața familiei, așa cum sunt Botezul și Cununia, ci se referă exclusiv la spectacole (teatru, concerte simfonice, operă) și filmări cinematografice. Hotărârea Sfântului Sinod s-a luat în urma multor sesizări din partea credincioșilor, care înțeleg că lăcașul de cult este un spațiu liturgic sfințit şi sfințitor, nu un spațiu civil-secular.", potrivit unui comunicat remis ŞTIRIPESURSE.RO

*

După ce BOR a decis să permită filmările în biserici doar cu acordul centrelor eparhiale, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, vine cu explicaţii şi susţine că decizia Sfântului Sinod nu este una radicală.

Citeşte şi: Carmen Dan şi premierul Dăncilă, anunţ de ULTIM MOMENT: Proiect pentru o REFORMĂ în Poliţia Română

Mai exact, a spus el pentru NEWS.RO,  filmările la cununii şi botezuri se vor putea face în continuare fără a fi necesar un acord în prealabil, această hotărâre având scopul de a feri spaţiul bisericii de un conţinut inadecvat.

Bănescu a explicat pentru News.ro că interdicţia filmărilor fără acordul centrelor eparhiale se referă la conţinutul posibil inadecvat al unor spectacole sau concerte organizate în spaţiul bisericii.

„Interdicţia respectivă nu e o interdicţie radicală care să împiedice desfăşurarea unor lucruri bune şi frumoase. Ea se referă la conţinutul posibil inadecvat al unor spectacole, al unor concerte, al unor piese de teatru care uneori au fost găzduite de spaţiul bisericii, conţinut posibil inadecvat cu spaţiul sacru al bisericii. Această motivaţie este necesară pentru că spaţiul bisericii este destinat în primul rând slujbelor religioase, iar aceste spectacole care uneori, nu foarte des, se desfăşurau în ea, e preferabil să se desfăşoare în afara ei, tocmai pentru a exista un public mai numeros, mai larg”, declarat Bănescu pentru News.ro.

„Este o decizie menită să scoată biserica cumva din spaţiul strict liturgic într-un spaţiu mai amplu social, care este întotdeauna mai generos în legătură cu publicul. Aceasta este principala motivaţie – ferirea spaţiului bisericii de un conţinut inadecvat care este uneori chiar nontradiţional în Biserica Ortodoxă”, a adăugat el.

Citeşte şi: Oana Pellea PUNE TUNURILE pe coaliţia PSD-ALDE şi le cere socoteală: 'O declaraţie publică. Cer prea mult?...'

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a clarificat că această măsură nu se referă la cununie sau la botez, familiilor fiindu-le permis în continuare să înregistreze aceste ceremonii.

„Această măsură nu priveşte filmările la sfânta cununie şi la botez. Familiile care doresc să îşi înregistreze pentru patrimoniul memorial al familiei, ca să spun aşa, sunt libere să o facă, fără să aibă nevoie de un acord. Sunt filmări destinate circuitului privat şi nu au niciun fel de interdicţie”, a explicat Bănescu.

Referitor la motivaţia acestei hotărâri, Bănescu a spus că nu are informaţii în acest sens, dar presupune că s-a ţinut cont în luarea acestei decizii de anumite evenimente care s-au desfăşurat, fără să constituie niciun scandal, dar care nu s-au potrivit în spaţiul bisericii.

„Presupun, fără să am punctual o informaţie în acest sens, că s-au desfăşurat uneori în biserici din anumite zone din ţară concerte care în conţinutul lor, evident, sunt foarte bune, frumoase şi potrivite cu scopul lor, dar acest conţinut, inclusiv stilistica după care se desfăşoară ele – un cântăreţ, de exemplu, care dacă ia microfonul în mână stă cu spatele la sfântul altar şi interpretează o melodie mai mult sau mai puţin adecvată în conţinut cu spaţiul în care este cântată, nu este potrivit. Cred că s-a ţinut cont de anumite evenimente care s-au desfăşurat, care nu au constituit niciun scandal, dar care, până la urmă, îşi au locul mult mai potrivit într-un spaţiu mai generos, care este în afara bisericii”, a spus Bănescu.

Citeşte şi: CNCD, reacţie DURĂ în scandalul declanşat de premier: 'Ar trebui să se RETRAGĂ din viaţa publică...'

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis că filmările în biserici vor fi făcute doar cu acordul centrelor eparhiale şi numai pentru „evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici", aceleaşi condiţii fiind aplicabile şi în cazul transmiterii pe internet a slujbelor.

„Filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale şi numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligaţia respectării normelor liturgice şi tipiconale", se arată în hotărârea Sfântului Sinod.

De asemenea, nu vor mai fi desfăşurate activutăţi cultural artistice în lăcaşurile de cult, ci doar în alte spaţii aparţinând parohiilor.

„Întrucât activităţile culturale şi artistice desfăşurate în lăcaşurile de cult pot provoca tendinţe de auto-secularizare a spaţiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabileşte ca aceste activităţi culturale să fie organizate în alte spaţii ale parohiilor, sau în spaţii publice închiriate pentru acest scop", consideră Sfântul Sinod.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.