Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Urmărire ca-n filme, în Timiş! Poliţia, pe urmele unor persoane care au montat burlane, iar la finalizarea au cerut o altă sumă de bani

Poliţiştii au fost sesizaţi că în localitatea Ianova, din judeţul Timiş, mai multe persoane au montat burlane la o casă, iar la finalizarea lucrării au solicitat proprietarilor o altă sumă de bani decât cea stabilită iniţial. În urma unui scandal, muncitorii au urcat într-o maşină şi au plecat, fără să oprească la semnalul poliţiştilor. Au fost urmăriţi 20 de kilometri, până la intrare în Timişoara, şoferul fiind ulterior amendat. Poliţiştii au întocmit şi dosar penal pentru înşelăciune, conform news.ro.

"În cursul acestei zile, 19 martie a.c., poliţiştii Secţiei 1  Poliţie Rurală au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi executat o lucrare la un imobil din localitatea Ianova, iar la finalizarea acesteia au solicitat o altă sumă de bani decât cea stabilită iniţial cu proprietarul imobilului”, transmite IPJ Timiş.
Lucrarea era una de montare a unor burlane la o locuinţă.
În urma unui scurt scandal între muncitori şi proprietarii locuinţei, când au ajuns poliţiştii la locul indicat, muncitorii au plecat cu un autoturism.
"Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. S-a procedat la urmărirea autoturismului, acesta fiind oprit la intrarea în municipiul Timişoara. În urma verificărilor efectuate a reieşit că în autoturism se aflau 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 34 de ani, aceştia fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri”, mai transmite IPJ Timiş.
Şoferul a fost amendat cu 4.060 de lei, conform OUG 195/2002, fiindu-i retrase certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării, pentru 30 de zile.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "înşelăciune", cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.