O ursoiacă cu doi pui a fost îndepărtată, luni după-amiaza, de jandarmii montani, din apropierea gării din Băile Tuşnad, prezenţa animalului în zonă fiind semnalată la numărul de urgenţă 112 informează Agerpres.
Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) a precizat că la faţa locului a fost trimis imediat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tuşnad care a alungat ursoaica cu puii în pădurea din apropiere.
Jandarmii montani au rămas pentru o perioadă în zonă, ca să se asigure că ursoaica nu va reveni.
Localnicii au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT, iar la faţa locului a fost trimis, în sprijin, şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita.
În ultimele zile, jandarmii harghiteni au avut mai multe intervenţii pentru îndepărtarea unor urşi care au venit în localităţi, în căutare de hrană, în unele cazuri animalele intrând în curţile oamenilor şi provocând stricăciuni.
Jandarmii le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.
Ursoaică cu doi pui, îndepărtată de jandarmi din apropierea gării din Băile Tuşnad - Populația a fost avertizată prin RO-Alert
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

48
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
48

13
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
13

1.460
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
1.460

40
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
40

2.713
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.713

2.381
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.381

5.851
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.851

1.811
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.811

2.392
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.392

825
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
825

1.714
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.714

1.390
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.390

879
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
879
















Comentează