Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal în Parlament! USR protestează: 'Tăiaţi pensiile speciale' / Polițiștii se ceartă cu parlamentarii: 'Să se scoată pensiile militare din PNRR'

breaking news

Parlamentarii USR au protestat miercuri, în foaierul sălii de plen a Senatului, împotriva proiectului legii privind pensiile speciale. Ei au afişat pancarte pe care scria "Tăiaţi pensiile speciale".

Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a declarat că partidul doreşte prin acest protest să arate tuturor celorlalţi parlamentari că e momentul să respecte Constituţia, regulamentul forului legislativ, să existe o dezbatere clară pe angajamentele făcute privind desfiinţarea pensiilor speciale şi de a le trece pe contributivitate.

"Parlamentarii USR, deputaţii şi senatorii, au ieşit împreună să arate tuturor celolarlţi parlamentari că e momentul să respecte Constituţia, până la urmă, să respecte Regulamentul Senatului şi să avem o dezbatere clară pe angajamentele pe care le-am făcut, care sunt să tăiem pensiile speciale, să le desfiinţăm, să le trecem către contributivitate, nu să facem nişte amenajări, nişte zgârieturi, pe ici, pe colo, ale suprafeţei, nu vrem să se termine toată epopeea acestei legi cu un final ca la filmele în care este scris: în această dezbatere parlamentară nicio pensie specială nu a avut de suferit. Nu, pensiile speciale trebuie să dispară şi asta vrem să spunem astăzi prin acest protest", a explicat Mihail, potrivit Agerpres.

El a menţionat că pancartele vor fi afişate şi în sala de plen, pe parcursul dezbaterii proiectului privind pensiile de serviciu.

În replică la protestul parlamentarilor USR, câţiva reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) au afişat o pancartă cu mesajul: "Scoateţi pensiile militare din PNRR".

Liderul SNPPC, Vasile Zelca, a declarat că pensiile militare nu au ce căuta în PNRR.

"Să se scoată pensiile militare din PNRR, nu au ce căuta pensiile militare în PNRR. 9,4% sunt destinaţi pensiilor civile, iar dânşii acum, pe campanie electorală, pentru a-şi crea avantaje electorale, au introdus pensiile militare în acest PNRR doar pentru a-şi bate joc de această familie ocupaţională şi a puncta electoral, atât. Nu mai avem poliţişti, nu se mai îndreaptă tinerii către această profesie de risc şi vocaţie, militarii îşi dau demisia pe capete. (...) Avem mai multe maşini în parcare decât poliţişti la muncă", a afirmat Zelca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.