Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vâlcea: Încă cinci candidaţi au obţinut media 10 la Bacalaureat în urma contestaţiilor

stiri.botosani.ro
nota 10

Încă cinci candidaţi au obţinut media 10 la Bacalaureat în urma contestaţiilor, numărul absolvenţilor de liceu din Vâlcea cu notă maximă la toate probele ajungând la 14, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, care au precizat că aproape 37% dintre cei care au susţinut examenul au depus contestaţii.

Potrivit sursei citate, rata de promovare în judeţ a ajuns la 77,75%, în urmă recorectării lucrărilor 37 de elevi declaraţi respinşi iniţial reuşind să îşi mărească notele astfel încât să promoveze examenul.

"Au fost depuse 850 de contestaţii (36,72% din totalul elevilor), 288 la Limba şi literatura română, 261 la proba obligatorie a profilului şi 301 contestaţii la proba la alegere a profilului şi a specializării. Au promovat 1.800 de candidaţi, dintr-un total de 2.315 candidaţi prezenţi. 14 candidaţi au obţinut media 10, poziţionând judeţul nostru pe locul 3 la nivel naţional", au transmis reprezentanţii IŞJ Vâlcea, potrivit Agerpres.ro.

Cei mai mulţi elevi cu nota 10 pe linie sunt de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", din Râmnicu Vâlcea, unde şapte dintre absolvenţii clasei a XII-a au luat nota maximă la toate probele, alţi cinci fiind de la Colegiul Naţional de Informatică "Matei Basarab" tot din municipiul reşedinţă, iar ceilalţi doi sunt de la Colegiul Naţional "Alexandru Lahovari" din Râmnic şi de la Colegiul Naţional "Gib Mihăescu", Drăgăşani.

De asemenea, sunt 334 note de 10 în tot judeţul, 78 fiind la proba de Limba şi literatura română, 132 la proba obligatorie a profilului şi 124 la proba la alegere a profilului şi a specializării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.