Vasile V. Filip și-a publicat jurnalele de la finalul anilor ’90: 'Însemnări de-a lungul vremii (1998-1999) I'

Vasile V. Filip a publicat recent volumul Însemnări de-a lungul vremii (Ale unui dascăl greu de mulțumit) I (1998-1999), prefață de Ilie Rad, Editura Charmides, Bistrița, 2021.

Este vorba despre propriul jurnal intim din perioada 1998-1999. Vasile V. Filip (foto, chiar din perioada jurnalului), autorul unei teze de doctorat dedicată universului colindelor româneşti (Universul colindelor româneşti – în perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică), își justifică gestul prin dorința de a nu uita diverse amintiri, într-o perioadă din viața sa („bătrânețea”) care predispune la asemenea lucruri firești (p. 13). De altfel, regăsim în notițele profesorului toate emoțiile și greutățile peste care a trecut pentru a putea publica teza de doctorat.

Materialul documentar este interesant din mai multe motive. Unii pot obiecta: de ce este atractivă viața unui om simplu, viața unui om cu „sensibilitatea mea de tip retractil, cu viața mea lipsită de spectaculozitate, de aventură, de risc. Ce am eu a le spune oamenilor?”, se întreabă singur autorul (p. 14-15).

Tot el ne și răspunde: mici întâmplări care sunt definitorii pentru societatea românească. Trecem astfel peste consemnările personale ale profesorului pentru a arăta că societatea românească nu se va schimba prea curând. Autorul surprinde perfect diverse întâmplări de care, cu siguranță, cu toții ne-am lovit într-o formă sau alta.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

Iată, de pildă, un moment hazliu trăit de profesor: „Pe la 1,30 – instalatorii (îi așteptam pe la 9), să pună cei trei elemenți (plătiți înainte de sărbători) în bucătărie. Șantierul s-a întins (cu „servitul” aferent) până pe 17.” (p. 23)

Un alt detaliu pe care Vasile V. Filip îl sesizează e consecvența de a putea publica în jurnal. El menționează că și-a abandonat „oglinda” (n.mea: jurnalul) de mai multe ori, fapt ce îl determină în timp să-i pară rău: „Ce n-aș da să pot citi (retrăind, măcar mediat) banalitatea unor momente din liceu, facultate” (p. 25) etc.

În alt pasaj îi regăsim pe acei invitați – toți îi știm – care vin, dar nu mai pleacă: „N-am mai avut răgazul să consemnez aici experiența „dură” de luni seara, cu niște musafiri neaveniți, care-ți pică la 6 și pleacă puțin înainte de 11. M-am stăpânit atunci, dar mi-am revenit apoi destul de greu.” (p. 32).

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Un moment din traziția românească de după 1989 e surprins în alt pasaj, scenă deprinsă parcă de pe vremea lui I. L. Caragiale (din a sa scrisoare-manifest 1907 din primăvară până-n toamnă), autorul arată unele metehne românești: „Mă pierdusem deja în hășișul considerațiilor metafizice, când Ioana, trecând întâmplător prin cameră, vine cu o explicație foarte simplă: d-șoara C., de la Năsăud, pe care Inspectoratul nostru a trimis-o în comisia națională, e profesoara elevei A. P., care la județ a luat locul II, și a avut tot interesul să demonstreze, la faza națională, că eleva ei e mai bună. […] Știu, am constatat și pe cont propriu, că la faza națională se fac astfel de asocieri, pe grupuri de interese, că obținerea unui rezultat depinde, pe lângă buna purtare a elevului (și – evident – calitățile lui native), de sprijinirea lui din umbră de către forța unui astfel de grup (cu cât mai mare, mai unit în timp, cu atât mai eficient).”(p. 51)

Cel care prefațează volumul, profesorul universitar Ilie Rad, susține că a fost uluit de gestul lui Vasile V. Filip de a ține jurnal. Mai ales că oferă acum spre publicare doar o parte mică din întregul „arsenal”: sunt publicați doi ani (1998-1999) dintr-o perioadă de 23 de ani. Ilie Rad: „Din modul în care diaristul se priveşte pe sine însuşi rezultă un excelent portret al unui intelectual, care nu doar aspiră, ci trăieşte efectiv ceea ce Tudor Vianu numea “idealul clasic al omului”, cu setul de valori adecvat: modestie, bunătate, generozitate, cultul muncii, dragoste de ţară, de etnosul naţional (explicabil la un autor care şi-a dedicat o bună parte din viaţă studierii colindelor!). Impresionantă e atitudinea sa faţă de părinţi, pe care îi vede tot mai rar, tot mai înaintaţi în vârstă şi de al căror sfârşit apropiat este tot mai convins. Există o secvenţă emoţionantă în jurnal, în care fiul “rătăcit” se surprinde cu ochii scăldaţi în lacrimi, pentru că, în ultima vreme, nu şi-a mai putut ajuta părinţii la muncile câmpului.” (p.10)

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Sinceritatea autorului a fost consemnată și de scriitorul Olimpiu Nușfelean, care a participat la lansarea volumului, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița. Nușfelean a citit cartea lui Vasile V. Filip „pe parcursul unei nopți, până spre dimineață: Jurnalul lui Vasile Filip are o tematică interesantă, legată de cotidianul vieții sale, pornind de la justificarea abordării acestui tip de scriere, până la aspecte ce țin de viața cotidiană, de familie, de școală ca și de literatură, de viața culturală bistrițeană, de raportul cu cartea și de raportul cu biserica”, a punctat Olimpiu Nușfelean, citat de publicația BISTRIȚEANUL.RO.

Cartea va intra curând în cele patru localuri ale Librăriilor Aletheia din Bistrița și se vor trimite și câteva exemplare la Cărturești.