Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VERDICT DUR dat de un psiholog după tragedia de la Ialomița: 'Firmele îi obligă de multe ori pe șoferii de TIR să exagereze. Mulți conduc obosiți'

Politia Rutiera
accident Ialomita

Psihologul Keren Rosner a precizat, pentru MEDIAFAX, că, de multe ori, șoferii de TIR conduc obosiți și vor să recupereze timpul pierdut în trafic, fiind de multe ori „forțați” și de patroni. Pecizările, făcute în contextul accidentului soldat cu 10 morți, după ce un TIR ar fi intrat pe contrasens.

Citește și: VIDEO Carnagiu pe o șosea din Ialomița: ZECE MORȚI și ȘAPTE răniți după ce un microbuz a lovit un TIR

„Șoselele foarte proaste din România și timpul petrecut în trafic determină întârzieri de program, iar șoferii sunt obligați să recupereze timpul pierdut. Pe de altă parte, oboseala duce la reacții întâziate, iar pe șosea contează și o minisecundă. Oboseala deformează realitatea, este ca și cum ai reacționa cu încetinitorul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, psihologul Keren Rosner.

Potrivit psihologului, de foarte multe ori șoferii sunt obligați de către patroni să exagereze și li se solicită acțiuni la limita legii. „Aici discutăm și despre responsabilitatea firmelor, pentru că de multe ori firmele îi obligă pe cei care conduc astfel de vehicule să exagereze și li se solicită în mod tacit lucruri care sunt la limita legii. Ca să se încadreze, șoferul doarme mai puțin și conduce mai mult. Trebuie responsabilizate mai mult aceste firme și penalizate și implicit să le ceară șoferilor să fie mai disciplinați”, mai precizează Rosner.

Psihologul mai spune că, de multe ori, șoferii de TIR au o aroganță în trafic, dată de dimensiunea vehiculelor pe care le conduc.

„Mai este o caracteristică a șeferilor de TIR și asta trebuie să recunoaștem, că au o oarecare aroganță în trafic, pentru că știu că vehiculul lor este masiv și impun prin acest aspect. Cred că oricui i s-a întâmplat, de exemplu, să vrea să depășească un TIR și să nu fie lăsat. Este vorba de un joc de putere pe șosea, care este determinat de dimensiunea vehiculului”, a mai precizat Keren Rosner.

Bilanțul accidentului rutier produs în zona localității Sfântul Gheorghe din Ialomița arată că 10 oameni au murit și șapte au fost răniți. Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce TIR-ul a pătruns pe contrasens și a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineața, pasagerii spre locurile de muncă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.