Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veste proastă pentru Antena 3: Ce a anunțat CSM

antena 3

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, că judecătorului Iulian Dragomir de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-a fost afectată reputaţia profesională, prin afirmaţiile făcute la Antena 3 privind pretinse legături ale acestuia cu Traian Băsescu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, marţi, că "afirmaţiile nefondate lansate în spaţiul public la adresa domnului Ilie Iulian Dragomir, judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, i-au afectat reputaţia profesională", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Citește și: Elena Udrea, DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE despre Laura Codruța Kovesi: Sunt corupți ca mine

Dragomir a solicitat CSM, la data de 30 septembrie 2015, apărarea reputaţiei sale profesionale în raport de afirmaţiile făcute la adresa sa în emisiunea "Exces de putere" difuzată în data de 11 septembrie 2015 pe postul de televiziune Antena 3, ulterior reluate în articolul intitulat "Legăturile judecătorului cu naşu' în suflet cu gruparea lui Băsescu" publicat în cotidianul Jurnalul Naţional, inclusiv ediţia online, în zilele de 14 - 15 septembrie 2015.

Citește și: Rareș Bogdan e ”deconspirat” de Elena Udrea: Ce spune despre realizatorul de la Realitatea TV

În cadrul emisiunii şi articolelor de presă menţionate au fost discutate aspecte referitoare la activitatea judecătorului în cadrul ICCJ, fiind totodată reiterate afirmaţiile invocate în anul 2012 referitoare la modul de îndeplinire de către Dragomir a atribuţiilor de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi la pretinse legături de ataşament faţă de fostul preşedinte al României, arată CSM.

Aceste din urmă aspecte au făcut obiectul dezbaterilor plenului CSM în data de 13 decembrie 2012, prin Hotărârea nr.1124/2012 fiind admisă cererea lui Iulian Dragomir de apărare a reputaţiei profesionale.

Referitor la afirmaţiile lansate în spaţiul public în perioada 11 - 15 septembrie 2015, care au pus în discuţie modul de îndeplinire a responsabilităţilor judiciare de către Dragomir, în sensul că imparţialitatea sa ar fi fost afectată de pretinse legături pe care le-ar avea cu anumite "cercuri de interese", respectiv persoane apropiate lui Traian Băsescu, verificările Inspecţiei Judiciare au relevat că magistratul şi-a desfăşurat activitatea judiciară potrivit dispoziţiilor legale, fără a exista vreo suspiciune cu privire la imparţialitatea sa.

În plus, apreciază CSM, afirmaţiile lansate în spaţiul public prin care se induce ideea unei legături între activitatea soţiei magistratului în cadrul unei societăţi comerciale şi activitatea profesională a judecătorului şi exprimarea unor judecăţi de valoare fără o bază factuală sunt tendenţioase şi alterează încrederea opiniei publice în imparţialitatea, corectitudinea şi probitatea pe care orice persoană le aşteaptă de la un judecător.

"Reamintim că reputaţia profesională constituie o valoare fundamentală în exercitarea funcţiei de magistrat şi reprezintă, totodată, percepţia creată în conştiinţa colectivă asupra modului în care sunt exercitate responsabilităţile profesionale, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea şi nici dreptul la propria imagine", mai arată CSM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.