Vestele Galbene s-au mutat cu protestele la Geneva: Manifestanții au reclamat în fața sediului ONU violențele la care sunt supuși de autoritățile franceze

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-02-2019

Actualizat: 20-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Aproximativ o mie de ''veste galbene'' din Franţa au manifestat miercuri, într-o atmosferă de calm, la Geneva (Elveţia), în faţa sediului ONU, pentru a protesta faţă de violenţele la care, în opinia lor, sunt supuse din partea forţelor de ordine franceze, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Directorul general al fermei de porci deținute de fiul lui Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 7 ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti

Reuniţi în Piaţa Naţiunilor, vizavi de Palatul Naţiunilor, sediul european al ONU, manifestanţii erau încadraţi de ''veste portocalii'', însărcinate cu securitatea, sub supravegherea discretă a poliţiei din Geneva, care stătea la distanţă.

Grupuri de discuţie au fost organizate la faţa locului, în mijlocul unor drapele franceze şi regionale, şi al unor pancarte care denunţau ''dictatura'' din Franţa sau lansatoarele de gloanţe de cauciuc LBD40, fabricate în Elveţia.

Majoritatea manifestanţilor proveneau din departamente franceze de frontieră, la apelul lui Nicolas Mollier (30 de ani) din Savoia (estul Franţei). Într-un articol apărut în ziarul La Tribune de Geneve, Mollier, angajat al unui liceu din Chambery (Alpii francezi), declara că se aşteaptă la prezenţa mai multor mii de ''veste galbene'' în acest loc simbolic, în scopul de a atrage atenţia ONU.

Manifestanţii nu au fost lăsaţi să intre în incinta Palatului Naţiunilor, dar, potrivit agenţiei de presă ATS, o mică delegaţie condusă de avocatul francez Farid Faryssy a fost primită la Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului, pe malurile lacului Geneva.

Manifestaţia s-a dispersat apoi într-o atmosferă de calm la mijlocul zilei, la ora stabilită de municipalitate, şi ''vestele galbene'' şi-au strâns steagurile şi s-au îndreptat spre autocarele parcate în apropiere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri