Premium
Naţional:
Atunci cand a decis sa intre in guvernul tehnocrat format de Dacian Ciolos, Costin Borc castiga la subsidiara din Romania a multinationalei Lafarge aproximativ 20.000 de euro pe luna. In timp ce sotia rotunjea veniturile familiei din banii incasati pe terenurile date in arenda. Si, totusi, omul care s-a aflat in conducerea uneia dintre cele mai importante companii din lume aproape doua decenii a acceptat sa renunte la aceasta pozitie extrem de bine remunerata pentru un salariu bugetar de 20 de ori mai mic.
Desigur, poate amintirile politice de pe vremurile cand era seful de Cancelarie al fostului premier Radu Vasile sa-l fi rascolit pe Borc atat de mult incat acesta sa fi acceptat sa schimbe macazul unei cariere de succes in privat pentru hulitul rol de ministru bugetar, fie el si unul tehnocrat. Numai ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, vicepremierul lui Ciolos pare sa nu fi reusit sa se dezbare de comportamentul de CEO, functie pe care a detinut-o atata amar de vreme. Pentru ca altfel nu se poate explica stradania vicepremierului, care detine si portofoliul Ministerului Economiei, de a sluji atat de intens cauza multinationalelor.
Pentru ca Borc este suspectat de catre colaboratorii si subalternii sai ca pur si simplu le forteaza mana pentru ca marile companii internationale sa fie trecute in „pole position” fata de companiile romanesti de stat sau fata de reprezentantii capitalului autohton. Sau, daca exista si explicatii de alta natura, atunci cu siguranta acestea se regasesc in rapoartele informative ale structurilor statului roman.
Se joaca la rupere
Dupa cum sustin sursele noastre, in ultima vreme s-au inmultit simtitor semnalele de alarma trase de catre diversi membri ai conducerilor unor importante companii de stat, care s-ar fi plans structurilor informative ca la Ministerul Economiei „se joaca la rupere”, vantul batand numai in panzele multinationalelor. Multinationale care ar face un presing tot mai intensiv pentru a intra, sub diverse forme, in actionariatul putinelor „perle” care au mai ramas din „coroana” economiei romanesti de stat. Dar, totusi, obiective ca Portul Constanta, Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti sau TAROM raman, nu-i asa, extrem de atractive.
Mai ales atunci cand „petitorii” sunt tocmai concurentii directi, reprezentanti ai multinationalelor care ar forta sa ia, pe mandatul tehnocratilor, cam tot ce mai este de luat. Iar cum in atributiile vicepremierului Borc intra tocmai gestionarea tuturor acestor domenii de activitate, normal ca spriritele s-au inflamat cu atat mai mult cu cat acesta este banuit a tine tot mai fatis partea multinationalelor.
Adevarul:
Reluarea la 30 octombrie 2016 a alegerilor prezidenţiale directe în Republica Moldova (transformate în parlamentare după 2000), este un eveniment în sine. Alegerea directă a preşedintelui - iar cei din dreapta Prutului o ştiu foarte bine - personalizează temele, disputele, mizele, le radicalizează, anulează griurile şi pune alegătorul în faţa unei opţiuni fără rest: ori/ori. La Chişinău, spaţiul în care politica nu este politică, ci geopolitică, lucrurile vor fi şi mai dramatice. Alegerea va ajunge să fie, ca de fiecare dată, între Est şi Vest, pentru unii personalizate de data aceasta mult mai pregnant: între Rusia şi România.
Sigur, se va spune că miza reală de la Chişinău nu este geopolitică şi nici nu trebuie să fie aşa - mizele reale sunt lupta împotriva corupţiei şi dezvoltarea Republicii Moldova. Afirmaţiile au o doză de adevăr - simplul fapt că nu e declanşată o anchetă penală in rem pentru furtul miliardului, care să anuleze arbitrariul politic al selectării/ignorării vinovaţilor, spune tot. Dar afirmaţiile nu sunt adevărate până la capăt - a induce ideea că poţi să faci o luptă reală împotriva corupţiei şi, implicit, dezvoltare, ignorând planul geopolitic Est/Vest e o enormă naivitate, dacă nu o teribilă greşeală. Recunoscută, de altfel, de unul dintre liderii potenţiali prezidenţiabili de la Chişinău, Andrei Năstase, care, cu o sinceritate dezarmantă şi care anulează, practic, sloganul tacit al Platformei DA („moldoveniste“) pe care o conduce - „prin noi înşine!” - solicită ca ancheta împotriva corupţiei să fie deschisă de… DNA-ul românesc! Quod erat demonstrandum.
Indiferent cât se vor strădui aşadar candidatul puterii (candidatul PD) şi principalii contracandidaţi ai opoziţiei, Maia Sandu (pentru care, în conformitate cu programul politic al partidului său, PAS, România pentru Republica Moldova este egala… Ucrainei!) sau Andrei Năstase să acrediteze ideea că nu geopolitica, ci politica internă trebuie să domine agenda dezbaterilor prezidenţiale, dificultăţile vor fi greu de surmontat. Şi nu doar pentru că în turul doi va ajunge un candidat eminamente geopolitic - socialistul Igor Dodon, cel coborât din poza cu Vladimir Putin să candideze la prezidenţiale -, ci şi pentru că alte două evoluţii interne şi externe le vor bloca demersurile: potenţiala transnistrizare a republicii şi resurecţia unionismului.
