DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Bucureștean arestat după ce și-a transformat mașina într-o bombă pe roți

click.ro
masina politie

Un bărbat din Bucureşti care avea în maşină un amestec pirotehnic de jumătate de kilogram a fost arestat pentru 30 de zile. El este cercetat şi pentru că ar fi sustras plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism şi a condus deşi nu deţine permis, potrivit news.ro.

”În data de 22 august, în jurul orei 03.30, poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie au observat un tânăr care prezenta un comportament suspect. L-au legitimat şi au verificat şi interiorul autoturismului cu care se afla, unde au găsit un obiect ce le-a ridicat suspiciuni şi care părea a fi confecţionat artizanal. Bărbatul de 29 de ani a fost condus la audieri, autoturismul în cauză, precum şi obiectul care a ridicat suspiciuni fiind ridicate în vederea cercetării”, a anunţat, joi, Poliţia Capitalei.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Dezvăluirea făcută de Radu Cristescu

Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale, bărbatul fiind acuzat de mai mult4e infracţiuni.

”În urma constatării fizico-chimice s-a stabilit că obiectul, în greutate de cca. 500 de grame, conţinea un amestec pirotehnic”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

De asemenea, în noaptea de 16/17 august, prin demontare, bărbatul ar fi sustras plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism parcat pe raza Sectorului 6. De asemenea, vineri, 23 august a.c., în jurul orei 11.00, bărbatul ar fi condus un autoturism pe mai multe străzi din Capitală, fără a poseda permis de conducere.

Citește și: Liviu Dragnea, la prima apariție publică după încătușare! Cum arată fostul lider PSD

În plus, la data de 04 septembrie, prin scoaterea din funcţiune a sistemelor de siguranţă aplicate pe obiectele de la vânzare, ar fi sustras bunuri din două magazine de pe raza judeţului Ilfov, respectiv de pe raza Sectorului 6 al Capitalei.

Miercuri, 11 septembrie, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind depistat şi condus la audieri.

Joi bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.