Video| Explozie urmată de un incendiu într-un imobil din Tokyo: patru persoane au fost rănite

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-07-2023

Actualizat: 03-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Patru persoane au fost rănite luni într-o explozia şi un incendiu al unui imobil, în centrul Tokyo, anunţă pompierii, iar imagini de televiziune surprindeau fum ieşind pe un geam şi fragmente în stradă, relatează AFP.

Un incendiu a izbucnit la al doilea etaj al unui imobil situat în cartierul anumat din Shimbashi, scrie news.ro.

”S-a auzit bubuitura a unei explozii. În total 32 de maşini de pompieri au venit la faţa locului”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al pompierilor.

”Patru persoane au fost rănite, dintre care trei erau conştiente”, anunţă purtătorul de cuvânt, care precizează că pompierii nu au primit informaţii despre cea de a patra persoană.

O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii cauzelor incendiului.

”Bubuitura a fost asurzitoare, ca şi cum ceva unriaş a fost aruncat de pe imobil. A fost o detonare incredibilă”, a declarat un martor postului public de televiziune NHK.

”Bucăţi de hârtie au fost împrăştiate peste tot în intersecţia din vecinătate. După felul în care s-au dispersat, am ştiut imediat că era vorba despre o explozie”, a declarat martorul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri