VIDEO Grindeanu îl provoacă pe Bolojan: 'Premierul trebuie să arate respect față de Parlament; Ești chemat să informezi'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 31-10-2025 15:42

Actualizat: 31-10-2025 15:54

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul Sorin Grindeanu a afirmat joi, într-o conferință de presă, că premierul Ilie Bolojan are obligația să vină în Parlament pentru a prezenta românilor poziția Guvernului în contextul retragerii parțiale a trupelor americane din România. Declarațiile vin după ce Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat oficial prezența premierului la ședința plenului Camerei Deputaților de luni, 3 noiembrie, în cadrul dezbaterii „Ora Prim-ministrului”.

„Premierul, chiar dacă este prim-ministrul unei coaliții, cum este acum – formată din patru partide – trebuie să arate respect față de Parlament, ceea ce înseamnă, implicit, respect față de propriii cetățeni.

Când vii în fața Parlamentului și ești chemat să informezi românii despre situația în care ne aflăm și ce ai de gând, ca premier și guvern, să faci în perioada următoare – dacă este sau nu nevoie să iei anumite măsuri – acesta este motivul pentru care l-am chemat pe premier: pentru a informa”, a spus Grindeanu.

Grindeanu explodează: „Premierul să vină și să explice ce face Guvernul!”

Social-democratul a respins speculațiile privind eventuale tensiuni între partidele din coaliția de guvernare, acuzând lipsa de acțiune a Executivului condus de Bolojan.

„În ceea ce privește majoritățile, aceasta este o chestiune aruncată de unii tocmai pentru a ascunde un fapt: că, pe multe domenii, nu se face nimic în Guvern. De aproximativ zece zile nu se lucrează la legea pensiilor magistraților, deși avem un termen – 28 noiembrie – până la care trebuie să avem o nouă lege promulgată. În caz contrar, pierdem sute de milioane de euro.

De când s-a dat decizia CCR, Guvernul nu a făcut nimic. Noi am încercat să deblocăm situația, pentru că este nevoie de o nouă lege a magistraților și pentru că nu vrem să pierdem cele 230 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, adică de aproape trei ori suma pe care statul a stabilit-o pentru CASS-ul mamelor, unde este vorba de aproximativ 80 de milioane de euro”, a declarat Grindeanu.

Context: PSD cere premierului explicații despre retragerea trupelor americane

Partidul Social Democrat a solicitat ca premierul Ilie Bolojan să participe la ședința plenului Camerei Deputaților din 3 noiembrie 2025, la dezbaterea intitulată „Retragerea trupelor americane din România — lipsa de reacție a Guvernului și implicațiile asupra angajamentelor strategice și de securitate ale României.”

PSD îi cere premierului să prezinte în Parlament:

  • evaluarea Guvernului privind impactul deciziei asupra securității naționale și regionale;

  • măsurile întreprinse pentru menținerea angajamentelor din Parteneriatul Strategic cu Statele Unite;

  • coordonarea interinstituțională între Guvern, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit social-democraților, în contextul informațiilor privind o posibilă retragere parțială a trupelor americane staționate în România, este esențial ca premierul să ofere o poziție clară a Guvernului și să explice demersurile diplomatice în raport cu partenerii strategici.

Premierul Bolojan ezită să confirme prezența

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, la Antena 1, că nu a luat încă o decizie privind participarea sa la „Ora Prim-ministrului”.

Potrivit unor surse politice citate de MEDIAFAX, șeful Guvernului ar urma însă să refuze invitația Camerei Deputaților, ceea ce ar putea amplifica tensiunile politice din interiorul coaliției.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri