Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Joe Biden, reacție moale la adresa Coreei de Nord, în prima sa conferință de presă

The White House
Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a avertizat, joi, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului, că vor exista „răspunsuri” dacă Phenianul va continua să lanseze rachete balistice notează news.ro.

Remarca lui a venit după ce joi Coreea de Nord a lansat două astfel de rachete în Marea Japoniei.

În conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, Phenianul are interdicţie privind testarea de rachete balistice, considerate arme de ameninţare.

Japonia şi Coreea de Sud au condamnat testul care a avut loc la două zile după ce, aparent, Coreea de Nord a lansat două rachete non-balistice în Marea Galbenă.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

„Ne consultăm cu aliaţii şi partenerii noştri şi vor exista răspunsuri dacă aleg să ia amploare. Vom răspunde în consecinţă”, a spus Biden.

Preşedintele a spus că este de acord cu avertismentul făcut de Barack Obama, când a părăsit Casa Albă în 2016, că cea mai mare problemă şi ameninţare de politică externă o reprezintă Coreea de Nord.

Biden a adăugat că este de asemenea „pregătit pentru o anumită formă de diplomaţie, dar trebuie să fie condiţionată de rezultatul final al denuclearizării”.

„Asta facem acum, ne consultăm cu aliaţii”.

Oficialii japonezi au spus că cele două rachete au fost lansate joi, după ora locală 07:00. Ele au zburat 420 de kilometri, respectiv 430 de kilometri, înainte de a se prăbuşi în apele din afara zonei exclusive a Japoniei. Nu au fost provocate pagube.

Cel mai recent Coreea de Nord a lansat rachete balistice anul trecut, când relaţiile dintre fostul preşedinte Donald Trump şi liderul Kim Jong-un stagnau.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.