Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video – Mamele soldaților ruși se revoltă împotriva lui Vladimir Putin: 'Sunt carne de tun în Ucraina!'

M. C.
stiri.md
soldati rusi

Un guvernator rus a fost confruntat cu privire la invadarea Ucrainei de către un grup de cetățeni furioși, în rândul acestora numărându-se și mame ale soldaților trimiși la război, informează The Moscow Times. O înregistrare video făcută cu telefonul la o întâlnire dintre autoritățile regiunii Kemorovo din sud-vestul Siberiei și locuitori ai acesteia îl arată pe guvernatorul Serghei Tsvilev încercând să apere invazia militară a Ucrainei în fața unei mulțimi de oameni care acuză că au fost mințiți.

Radio Europa Liberă susține că Tsivilev, flancat de bărbați în uniformă, vorbea în orașul Novokuznețk cu mamele soldaților trimiși în Ucraina, întâlnirea având loc la un centru de instruire pentru poliție. „De ce ne-ați trimis băieții acolo?”, îl întreabă o femeie pe guvernator, acesta refuzând însă să răspundă „cât timp operațiunea militară este în desfășurare”.

El a îndemnat mamele soldaților să evite criticile la adresa autorităților până când „[operațiunea] se va încheia, lucru care se va întâmpla în curând”. „Când toată lumea moare”, îi răspunde o voce din mulțime. „Au fost trimiși ca carne de tun. [Autoritățile] au mințit pe toată lumea”, adaugă o alta.

Vezi și: Civilii, victime sigure în război: Rusia și Ucraina se acuză reciproc de blocarea coridoarelor umanitare

Deși nu este clar când a fost realizată filmarea, ea vine în contextul în care aproape 13.500 de locuitori ai Rusiei din peste 100 de orașe ale țării au fost deja arestați din cauza protestelor anti-război care s-au răspândit și în state vecine precum Kazahstanul sau Georgia.

Armata ucraineană a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că forțele sale ar fi ucis deja peste 11.000 de militari ruși, o cifră care însă nu a fost verificată independent.

Vezi și: Video | Serviciul Ucrainean de Informații: 'Armata rusă a fost instruită să împuște civili în Ucraina'

Singurul bilanț anunțat până acum de Moscova, publicat miercurea trecută, după 7 zile de lupte, afirma că doar 498 de militari ruși ar fi fost uciși în Ucraina, de 10 ori mai puțin decât bilanțul anunțat de Kiev la momentul respectiv.

Numeroși soldați ruși capturați de armata ucraineană în diferite părți ale țării au relatat că nu li s-a spus că vor fi trimiși pentru a lupta în Ucraina, susținând că au fost anunțați doar că iau parte la exerciții militare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.