VIDEO| MASACRU în timpul unei manifestaţii împotriva regimului taliban

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-09-2021

Actualizat: 07-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: enewsapp.in

Două persoane au fost ucise şi alte opt rănite, marţi, în timpul unei manifestaţii desfăşurate împotriva regimului taliban în oraşul Herat, din vestul Afganistanului, informează AFP, care citează un medic local sub rezerva anonimatului.

Mai multe manifestaţii împotriva acţiunilor noului regim taliban în provincia Panjshir şi amestecului Pakistanului vecin în problemele interne afgane au avut loc în ultimele zile la Kabul, Herat şi Mazar-i-Sharif.

La peste trei săptămâni după preluarea puterii în Afganistan, talibanii au anunţat marţi că noul guvern de la Kabul va fi condus de mollahul Mohammad Hassan Akhund.

Citește și: Fratele defunctului comandant Massoud asigură că talibanii nu au cucerit întreg Panjshirul

Cofondator al mişcării talibane, Abdul Ghani Baradar va fi numărul doi în noul executiv de la Kabul, urmând să conducă biroul politic al mişcării talibane.

În ultimele zile, talibanii au încercat să dea asigurări afganilor şi ţărilor străine că nu vor reveni la brutalitatea manifestată în perioada 1996-2001 când au mai deţinut puterea în Afganistan, informează Agerpres.ro.

Citește și: El este noul premier al Afganistanului: Un mollah e prim-ministru, iar ministru de Interne este șeful unei grupări teroriste, cu mandat emis de FBI

Mişcarea islamistă a anunţat luni că a preluat controlul asupra întregului Afganistan, inclusiv Valea Panjshir, unde liderul rezistenţei locale, Ahmad Massoud, a îndemnat populaţia să se ridice împotriva lor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri