VIDEO Mircea Rednic sare la gâtul moldovenilor după ce UTA a învins-o pe Poli Iași. Nu a uitat ce s-a întâmplat în urmă cu 5 ani

Autor: Anca Flondor

Publicat: 06-02-2025 20:25

Actualizat: 06-02-2025 22:25

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mircea Rednic pare că încă mai are polițe de plătit. Antrenorul a fost întrebat despre plecarea sa de la Poli Iași în august 2020, iar reacția sa nu lasă loc de interpretări.


UTA Arad a învins-o pe Poli Iași, scor 1-0, în meciul din etapa cu numărul 25 a Superligii. Elevii lui Mircea Rednic au urcat astfel pe locul 10. La finalul meciului, antrenorul a fost ironic la adresa moldovenilor.

„Sunt fericit, o victorie importantă, pe un teren greu. Am avut noroc în seara asta, când am avut multe probleme de lot. Am jucat cu multe improvizații, am avut trei underi în start și încă patru pe bancă. Am avut un șut pe poartă, am dat un gol. Ca echipele mari (n.r. – râzând).

Iașiul a avut o situație a lui Roman și o ocazie după un corner, când e greu să ratezi din doi metri. A fost un meci de luptă, noi ne-am apărat bine și am avut câteva contraatacuri bune. Mă bucur pentru Zsori că a marcat, le are cu execuțiile de astea și la antrenamente, face tot felul de foarfece. A luat și Premiul Puskas.

Vin cu plăcere la Iași, m-am simțit foarte bine aici, chiar dacă a fost un an greu, cu COVID. Mi-aș fi dorit să rămân, însă am primit un șutuleț în funduleț. Rednic a plecat și au rămas șperlele (n.r. DEX. șperlă = cenușă). Îmi pare rău pentru ieșeni acum”, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă.

UTA joacă următorul meci cu CFR Cluj, pe 10 februarie, de la ora 20:00.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri