DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO | Nicuşor Dan cere partea Capitalei din PNRR: Proiecte de 7 miliarde de euro pentru mobilitate, termoficare, protecția mediului și protecția socială

Inquam Photos
Nicusor Dan

Primăria Capitalei a trimis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a fi incluse în PNRR proiecte cu o valoare totală de 7 miliarde de euro pentru domenii precum mobilitate, termoficare, protecția mediului și protecția socială, notează Mediafax.

Nicușor Dan precizează că valoarea proiectelor trimise la Ministerul Fondurilor Europene pentru a fi incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență este de 7 miliarde de euro.

El menționează că proiectele se referă la mobilitate, respectiv metroul de suprafață, modernizarea și extinderea rețeleii de tramvai și electrificarea rețelei de transport

„Avem un set de proiecte pentru termoficare, care însumează un miliard de euro. Ele se referă atât la modernizarea rețelei, la digitalizarea sistemului de termoficare, aici vorbim atât de rețea, cât i de contorizare inteligentă la beneficiari”, spune primarul general al Capitalei.

De asemenea, PMB a depus proiecte propuse pentru protecția mediului, în valoare de 900 de milioane de euro, iar cel mai mare proiect se numește „Plămâni verzi pentru București” și vizează amenajarea de spații verzi și plantări de arbori.

„Avem un poiect care vizează gestionarea deșeurilor. În ceea ce privește sănătatea, avem în vedere proiecte de extindere și de construire de noi corpuri pentru spitalele existente, avem un proiect care vizează obținerea autorizațiilor de securitate la incendii și tot ceea ce înseamnă modernizări pentru acest obiectiv. Avem proiecte sociale - realizarea de creșe, de locuințe sociale și o rețea de servicii sociale pentru victimele violenței domestice. Avem un proiect care vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic. Nu e clar dacă prin PNRR se vor finanța doar clădiri publice sau și private. Un alt proiect la care țin foarte mult - Dâmbovița, axă creativă a orașului, amenajarea cursului și crearea unor facilități academice, de IT și tehnologie”, adaugă Dan.

De asemenea, el a criticat fosta administrație.

„Nu numai că am preluat instituția cu o datorie de 2,5 miliarde de lei, de aici imposibilitatea de aloca bani pentru mari lucrări de investiții în 2021, dar suntem, în situația în PNRR, unde contează viteza de a depune proiecte, de a nu avea proiecte în curs de implementare, de redactare”, conchide edilul Capitalei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.