Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Volodimir Zelenski s-a dus în orașul în care rușii au șocat mapamondul prin distrugerile produse

Mikolaiv Nikolaev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui deplasări în afara capitalei Kiev sunt rare de la începutul invaziei ruse, a efectuat sâmbătă, pentru prima dată, o vizită de lucru în oraşul Mikolaiv (Nikolaev) din sudul Ucrainei, informează AFP şi Reuters.

"Preşedintele (Zelenski) a inspectat clădirea administraţiei regionale din Mikolaiv, care a fost distrusă în urma unui atac al forţelor ruse", a anunţat biroul de presă al preşedinţiei ucrainene.

La sfârşitul lui martie, forţele ruse au lansat o rachetă asupra clădirii, ucigând 37 de persoane, scrie agerpres.ro.

Armata rusă a ajuns la începutul lui martie în suburbiile oraşului Mikolaiv, însă apoi s-a retras în zonele estice şi sudice ale regiunii, unde luptele continuă.

Biroul de presă al lui Zelenski a anunţat, de asemenea, că preşedintele a vizitat un spital din Mikolaiv şi a acordat onoruri primarului Oleksandr Senkevici şi guvernatorului Vitali Kim, pentru curaj şi pentru munca lor în cele patru luni de la declanşarea invaziei ruse.

Mikolaiv, oraş portuar şi industrial ce avea înainte de război aproape o jumătate de milion de locuitori, se află în continuare sub control ucrainean, însă este situat aproape de regiunea Herson, ocupată de ruşi.

Oraşul Mikolaiv rămâne o ţintă a Moscovei, pentru că se află pe drumul spre Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, la 130 de km mai la sud-vest.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.