Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viitorul guvern, așteptat 'la colț' de mediul de afaceri: IMM-urile cer includerea în programul de guvernare a unor măsuri de sprijin

grafic economie

Un program de susţinere a start-up-urilor, un program pentru digitalizarea și transformarea digitală a IMM-urilor, precum și măsuri compensatorii pentru antreprenorii afectaţi de pandemia de COVID-19 se numără printre cerințele mediului de afaceri pentru viitorul guvern, conform CNIPMMR.

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR) spune că mediul de afaceri are în vedere crearea unui ecosistem de afaceri capabil să facă faţă provocărilor viitorului: digitalizarea, tranziţia către o economie verde, concurenţa pe pieţele internaţionale, prrecum și resurse umane calificate şi cu competenţe în tehnologia informaţiei, susţinerea iniţiativelor antreprenoriale, alături de digitalizarea relaţiei mediul privat-administraţia publică.

Alte măsuri pentru sprijinirea antreprenorilor propuse viitorului executiv sunt păstrarea regimul fiscal al microîntreprinderilor, modernizarea instrumentelor de finanţare – mixt granturi şi împrumuturi cu dobânda subvenţionată, precum și îmbunătăţirea absorţiei fondurilor europene.

Alte măsuri privesc reducerea şomajului în rândul tinerilor până în 24 de ani, de la 21% în prezent, la sub 10% în doi ani, acţiuni privind stoparea/limitarea scumpirilor şi/sau compensarea creşterii preţului la energia electrică, gaze naturale, combustibili pentru mediul economic, susţinerea capitalului românesc prin programe de internaţionalizare sau promovarea investiţiilor şi a exporturilor româneşti, precum și asigurarea securităţii economice a României.

CNIPMMR a organizat vineri cea de-a 29-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România", eveniment desfășurat online la care au fost premiate peste 150 de companii situate pe primele locuri în clasamentul general la nivel naţional, clasamentul naţional pe domenii de activitate-cod CAEN și clasamentul județean, acordându-se, de asemenea, o serie de premii speciale. Premierea a fost realizată pe baza următoarelor criterii: performanţă globală, productivitate, cifră de afaceri şi profit brut.

În cadrul cuvântului de deschidere, președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a precizat “Și în acest an premiem firme care, cumulat ca număr de angajați trec de 50.000, care au o cifră de afaceri de 20ml lei și profit de peste 2 mld lei. Există performanță, există seriozitate din partea mediului de afaceri care a performat și în anul 2020, deși a fost o perioadă dificilă. Nu putem să facem notă discordantă față de ceea ce se întampă în societate în acest moment și vreau să spun că, personal și în numele CNIPMMR, cea mai importantă confederație patronală de IMM-uri din România, vă mulțumesc pentru seriozitatea și respectul dvs. Faptul că aici, la un eveniment al CNIPMMR sunt principalele partide politice din România, nu numai că ne onorează dar arată seriozitate. În acest moment, cuvintele care trebuie să fie cheia în România sunt -responsabilitate- și, poate adăugăm și -solidaritate-. În viziunea mediului de afaceri, am venit cu 10 măsuri care trebuie implementate imediat. În primul rand, cred că este foarte important să recreăm un Program Național de Susținere a Start-up-urilor, să menținem fiscalitatea pentru micro-întreprinderi, să realizăm noi tipuri de instrumente de finanțare, să îmbunătățim absorbția de fonduri europene, implementarea PNRR-ului ținând cont de nevoile și recomandările mediului de business precum și să utilizăm fondurile din perioada programatică 2021-2027 în mod eficient.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.