Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vincze Lorant de la FUEN spune că s-a reuşit creearea unui pachet de propuneri fără precedent, care să definească protecţia minorităţilor

sigla UDMR
UDMR

Preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN), Vincze Lorant, a declarat vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că prin Minority Safe Pack s-a reuşit crearea unui pachet de propuneri fără precedent, care să definească protecţia minorităţilor pe termen lung, conform Agerpres.

"Ştim că am reuşit să creăm ceva foarte interesant, un pachet de propuneri care să fie fără precedent şi care să definească protecţia minorităţilor pe termen lung. În caz de eşec, îngreunând orice pas înainte pentru minorităţi. Nu suntem la momentul bilanţului, dar avem câteva concluzii. A devenit fără echivoc că trebuie să mergem înainte cu problemele minorităţilor iar atitudinea renunţării nu rezolvă problemele. Şansele pe care le creăm comportă şi posibilitatea succesului. Această iniţiativă va avea rezultate şi este cert faptul că avem de-a face cu o iniţiativă unică. Unii întreabă dacă serveşte interesele prezente. Răspunsul este 'da'. Dacă sunt astăzi unii care nu vor să vorbească despre minorităţi, aceştia vor respinge dialogul cu noi în acest sens şi în sfera europeană", a spus Vincze Lorant, potrivit traducerii oficiale.

Liderul FUEN a arătat s-a ştiut din start care ţări se vor opune iniţiativei cetăţeneşti la nivel european şi că 'din păcate ştiam deja că cea mai marcantă voce va fi a României'. "Dar am avut şi prieteni. Sprijinul german este foarte valoros, doamna cancelar şi Bundestagul sprijină această iniţiativă, dar oriunde mă duc în Europa, şi vizitez săptămânal cam două ţări, peste tot iniţiativa se bucură de sprijin. (...) Trebuie să adunăm semnături şi ştim că nu este simplu. Declaraţiile de sprijin nu pot fi convertite în semnături. Vorbim despre 50 de milioane de cetăţeni europeni. Este o masă mare, foarte puţine sunt însă comunităţile minoritare care să aibă experienţă în campanii. Putem fi mândri de experienţa organizaţională pe care am dobândit-o în UDMR", a arătat Vincze.

Acesta consideră că până la începutul lunii aprilie se pot aduna cele 1 milion de semnături necesare susţinerii iniţiativei. "Dacă aici s-a putut, în Italia, în Polonia, în Tirolul de Sud vor veni cifrele prin ianuarie-februarie... Am primit sprijin din Spania, din ţările baltice. Colectarea semnăturilor în comunităţile naţionale este o cauză maghiară, premierul Viktor Orban, Parlamentul Ungariei, partidele parlamentare sprijină această iniţiativă, la fel şi comunităţile minoritare din Ungaria. Aşa că nădăjduim ca şi din Ungaria să vină semnături în număr mare. În Europa mai sunt ţări unde oamenii se tem să semneze aceste formulare pentru că se tem de autorităţi, se tem că vor fi incluşi într-o listă care va pune sub semnul întrebării politica minoritară în ţara respectivă. Grecia, leagănul democraţiei, a devenit o ţară membră a Uniunii Europene unde minorităţile nerecunoscute se tem să semneze o iniţiativă cetăţenească simplă. Şi România pare se că acţionează tot în asentimentul acestor ţări. România vrea ca chestiunea minorităţilor să nu se bucure de sprijin unional", a susţinut liderul FUEN.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a arătat în cadrul CRU că până vineri, pentru susţinerea Minority Safe Pack, au fost adunate 231.000 de semnături din cele 250.000 la care Uniunea s-a angajat. "Pentru a trece în faza următoare trebuie să adunăm, împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, 1 milion de semnături. Noi vom pune pe masă 250.000 de semnături. Ideea noastră este ca această chestiune, în Parlamentul European, în Comisia Europeană şi oriunde este nevoie să se poată dezbate. Noi ne-am angajat în urmă cu câţiva ani şi am spus, deja în momentul aderării, în 2007, că avem foarte multe motive să fim în Uniunea Europeană', a susţinut Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a arătat că, într-o Uniune Europeană într-o perpetuă schimbare, "la următoarea reformă Uniunea Europeană trebuie să fie atentă şi la minorităţi".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.