Violențe la EURO 2020, după meciul Anglia – Scoţia: 30 de suporteri au fost arestați

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 19-06-2021

Actualizat: 20-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: dailyrecord.co.uk

Treizeci de persoane au fost arestate, la Londra, după meciul de vineri seară Anglia – Scoţia, scor 0-0, de la Campionatul European de fotbal, informează The Guardian.

Dintre arestări, 25 s-au făcut în centrul Londrei şi cinci în apropierea stadionului Wembley.

„13 arestări au fost pentru tulburarea ordinii publice, şase pentru provocarea de incidente în stare de ebrietate, patru pentru ultraj, trei pentru agresiuni, două legate de droguri şi câte una pentru încălcarea unui ordin de părăsire a zonei şi pentru încălcarea unui ordin de interdicţie”, a anunţat Scotland Yard.

În Leicester Square, fanii, mulţi purtând culorile Scoţiei, au folosit torţe, au cântat şi au scandat. Unii dintre ei aveau sticle de alcool.

Potrivit bbc.com, mai mulţi fani scoţieni au participat la curăţarea gunoaielor din Leicester Square.

Reprezentativa Angliei a remizat, vineri seară, scor 0-0, cu selecţionata Scoţiei, într-un meci disputat pe Stadionul Wembley, în grupa D a Campionatului European.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri