Viorica Dăncilă a dezvăluit tot! Ce i-a spus premierul băiatului care a cântat imnul, la începutul ședinței solemne a Guvernului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-11-2018

Actualizat: 29-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Viorica Dăncilă a declarat că i-a spus băiatului care a cântat "Deșteaptă-te române", la începutul ședinței solemne a Guvernului de la Alba Iulia, că este un bun român. Premierul l-a îndemnat pe copil "să păstreze în suflet mândria de a fi român".

"I-am spus că este un bun român, că am văzut la el patriotism pe care poate nu l-am văzut la oameni mult mai maturi și să păstreze în suflet mândria de a fi român", a afirmat Viorica Dăncilă, fiind întrebată ce i-a transmis băiatului care a cântat imnul național, conform Mediafax.

Ședință solemnă la Alba Iulia - Ce cadou a primit Viorica Dăncilă cu ocazia Centenarului: 'Îl voi folosi la preluarea Președinției Consiliului UE'

Guvernul s-a reunit, joi, în ședință solemnă la Alba Iulia, cu prilejul celebrării Centenarului.

Cabinetul Dăncilă a aprobat, în ședința solemnă de joi, la Alba Iulia, o ordonanță de urgență privind implementarea programului guvernamental "gROwth-Contul individual de economii Junior Centenar".

Executivul a adoptat și o ordonanță de urgență pentru modificarea articolului 1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri