Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă, întâlnire cu preşedintele CEDO, în ziua în care Kovesi a fost votată la EPPO. Fosta şefă a DNA se judecă la CEDO cu statul român

CEDO

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Linos-Alexandre Sicilianos, context în care şefa Executivului de la Bucureşti a reiterat încrederea pe care România o are în CEDO, în rolul său de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre progresele realizate de Curte în vederea eficientizării activităţii, ca parte a procesului de reformă a instituţiei, cu accent pe viitorul sistemului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.


"Premierul Viorica Dăncilă a subliniat că autorităţile române participă activ la acest proces de reflecţie şi reformă cu privire la viitorul sistemului Convenţiei. De asemenea, prim-ministrul a reiterat încrederea pe care România o are în Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în rolul său de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale şi a subliniat ataşamentul faţă de valorile Consiliului Europei", se arată în comunicatul citat.

La rândul său, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului a apreciat buna colaborare cu autorităţile române.

La întrevedere au mai participat secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, şeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache, şi agentul guvernamental al României la CEDO, Maya Teodoroiu.

Întrevederea a avut loc în ziua în care ambasadorii statelor UE au votat pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Parchetului European. Fosta şefă a DNA a dat România în judecată la CEDO, invocând faptul că a fost demisă din fruntea Direcţiei fără să aibă posibilitatea să se apere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.