Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vizita prim-ministrului Viorica Dăncilă la Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Viorica Dăncilă

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a vizitat astăzi platforma nucleară Mioveni la Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN ICN), sucursală a Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN).

Cu acest prilej, premierul s-a întâlnit cu conducerile RATEN, RATEN ICN şi cu membri ai Consiliului Ştiinţific. De asemenea, șeful Executivului a efectuat o vizită la instalaţiile de interes naţional care funcţionează pe această platformă: Reactorul de Cercetare TRIGA-ICN, Laboratorul de examinare post-iradiere (LEPI) şi Standul de Testare a maşinii de încărcat-desărcat combustibil (MID).

Au fost prezentate principalele realizări ale Institutului, la nivel national şi international, precum şi dificultăţile întâmpinate în activitatea de cercetare-dezvoltare, cu precădere cele generate de finanţarea Programului Anual de Cercetare RATEN, privind „Dezvoltarea suportului tehnic naţional şi cooperarea internaţională pentru energetica nucleară”, a implementării demonstratorului răcit cu plumb, ALFRED, suport pentru dezvoltarea generatei IV de reactori nucleari energetici.

Citește și: Salonul Imobiliar București: Prețurile au crescut cu până la 10%, dar se mai găsesc oferte sub 800 de euro/mp

Au fost evidenţiate capacitatea şi competenţa în fabricaţia de surse de uz industrial de iridiu, ca unic furnizor în România, precum şi în dezafectarea instalaţiilor radiologice medicale ieşite din uz.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat activitatea desfăşurată de echipa de cercetători şi a propus organizarea unei întâlniri interministeriale la Guvern, cu implicarea factorilor de decizie, pentru soluţionarea problemelor dificultăților de finanţare atât a Programului de cercetare naţional, cât şi a proiectului ALFRED.

De asemenea, premierul şi-a exprimat speranţa că RATEN ICN va fi desemnat de către Agenţia Internaţională de Energie Atomică de la Viena drept Centru Internațional de Excelență bazat pe Reactori de Cercetare (ICERR), proces aflat în prezent în derulare, potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.