Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vlad Voiculescu rupe tăcerea și vorbește despre scenele dramatice la Spitalul Foișor: 'La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare'

Inquam Photos/ Octav Ganea
Vlad Voiculescu

Scene dramatice s-au derulat vineri seara, până spre dimineața zilei de sâmbătă, la Spitalul Foișor din București, acolo unde 105 pacienți au fost evacuați pentru că unitatea s-a transformat, prin ordinul lui Raed Arafat, avizat de Vlad Voiculescu, în spital suport COVID-19.

După ce a tăcut ore bune, aproape de ora 01:00 a zilei de sâmbătă, în urma sfătuirii cu consilierii săi, Vlad Voiculescu a decis să vorbească despre subiect. El a explicat că situația din spitalele din București este critică și că nu mai există locuri în secțiile ATI pentru pacienții cu COVID-19.

Citește și: VIDEO Raed Arafat dă detalii despre EVACUAREA URGENTĂ a Spitalului Foișor: 'Avem nevoie de paturile de terapie intensivă'

”Precizări în legătură cu situația regretabilă creată în această seară la spitalul Foișor.

Situația pacienților Covid-19 care necesită îngrijire ATI este critică. De mai bine de o săptămână, în București sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei.

Nevoia locurilor suplimentare în București nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuție. În acest moment, 29 pacienți Covid-19 sunt intubati și ventilați în secțiile UPU din București.

Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de astăzi.

Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților Covid-19 îngrijirea de care au nevoie.

Evacuarea și transferul pacienților Covid-19 negativ care au fost internați la Spitalul Clinic Foișor este în sarcina DSU, sub coordonarea Dr. Bogdan DINU din cadrul UPU-SMURD București.

Pentru demararea procesului de evacuare a fost necesar acceptul spitalului, spital ce aparține de ASSMB, aflat sub autoritatea Primăriei Municipiului București.

Spitalul Foișor a fost informat încă de dimineață despre iminența transformării spitalului. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00.

La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar.

Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate.

În Spitalul de Ortopedie Foișor erau internați un număr de 105 pacienți. 13 dintre aceștia au fost transferați cu ambulanțe SMURD și SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanța la domiciliu în Galați. Dintre ceilalți 92 pacienți, 25 erau programați pt intervenții chirurgicale iar 67 erau pacienți deja operați, care urmau sa fie externați la domiciliu.

Toți pacienții au fost externați de către medicii curanți, ținând cont de starea lor de sănătate și de indicațiile de tratament. Conform informațiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătății, pentru toți cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanță.

Ministerul Sănătății va urmări alături de Departamentul pentru Situații de Urgență situația tuturor pacienților transferați din spitalul Foișor.

Ministerul Sănătății va depune eforturi alături de Departamentul pentru Situații de Urgență pentru operaționalizarea de urgență a îngrijirii pacienților Covid-19 în spitalul Foișor.

Ministerul Sănătății va solicita o analiză amănunțită a cauzelor pentru situația creată și pentru modul în care s-a desfășurat intervenția.”, se arată în comunicatul ministerului condus de Vlad Voiculescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.