Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin pedepsește Bulgaria: Ce obligație impune guvernului de la Sofia

Tass
Vladimir Putin

Kremlinul a reafirmat joi că ţările ''neprietenoase'' faţă de Moscova, în rândul cărora a inclus şi Bulgaria, vor trebui să plătească în ruble gazele naturale livrate de Rusia, dar a promis în acelaşi timp că va ţine cont de preocupările manifestate de Serbia în această chestiune şi va căuta o soluţie, relatează agenţia EFE.

''Bulgaria a făcut paşi ostili în direcţia noastră. Prin urmare, va trebui să plătească (gazele naturale) în ruble. Dar aceasta nu se aplică în cazul Serbiei. Este o problemă pe care o vom rezolva'', a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferinţa sa cotidiană de presă, scrie agerpres.ro.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, declarase anterior că, deşi solicitarea Rusiei privind plata gazelor în ruble nu este adresată şi Serbiei, ea va crea probleme ţării sale întrucât gazele importate trec prin Bulgaria.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat miercuri că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către ''ţările ostile'' şi a dat termen autorităţilor ruse o săptămână să pună la punct un nou sistem de plăţi în ruble.

Decizia este o replică a Moscovei la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor Rusiei în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''.

Guvernul rus a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări ''neprietenoase'', în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei. Pe listă se regăsesc SUA, Canada, ţările UE, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale UE şi din Asia de Sud şi Sud-Est care s-au raliat sancţiunilor.

Germania, Austria şi Polonia au răspuns că nu vor da curs solicitării Moscovei. Acestea se numără însă printre statele UE cele mai dependente de gazele ruseşti şi prin urmare cele mai expuse efectelor negative ale unei eventuale sistări a livrărilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.