Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vremurile bune se apropie de sfârşit pentru profiturile băncilor?

fortune.com
recesiune-economie-criza

Marile bănci americane profită în continuare din plin de pe urma dobânzilor mari şi economiei rezistente, dar văd vremuri grele la orizont, arată o analiză din Ziarul Financiar, conform Mediafax.

Băncile au putut majora dobânzile percepute pentru credite mai rapid decât pe cele oferite pentru depozite, însă acestea au început să-şi avertizeze investitorii că vor fi în cele din urmă nevoite să cedeze în faţa presiunilor clienţilor şi să ofere dobânzi mult mai mari deponenţilor, ceea ce va eroda profiturile obţinute de pe urma majorărilor de dobânzi ale Fed.

Creşterea robustă a economiei americane a dat un impuls puternic celor mai mari bănci ale ţării, însă executivii acestora au avertizat că vremurile bune se apropie probabil de sfârşit, scrie The Wall Street Journal.

JPMorgan Chase, Wells Fargo şi Citigroup au raportat un profit cumulat de peste 22 miliarde de dolari pe trimestrul trei, în creştere cu peste o treime faţă de perioada similară a anului trecut. Veniturile combinate ale celor trei bănci au urcat cu 14%.

Dobânzile mai mare le fac acestora creditele mai profitabile, iar consumatorii şi economia SUA rămân surprinzător de rezilienţi chiar şi în faţa scumpirii creditului.

Vin vremuri tulburi

Însă numărul creditelor care devin neperformante este în creştere după pierderi anterioare extrem de scăzute. Consumatorii americani încep să-şi epuizeze lichidităţile adiţionale acu­mulate în timpul pandemiei. Con­flictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina şi deficitele guvernamentale în creştere sporesc nesiguranţa.

„Aceasta este probabil cea mai peri­culoasă perioadă prin care a trecut lumea în ultimele decenii“, a avertizat şeful JPMorgan Jamie Dimon.

Şeful celei mai mari bănci americane după active a arătat că războiul din Ucraina, cât şi atacurile Hamas lansate asupra Isra­elului „ar putea avea ample efecte asupra pie­ţelor energiei şi alimentelor, comerţului mon­dial şi relaţiilor geopolitice“, notează CNBC.

Dincolo de conflictele militare, Dimon a invocat datoria naţională în creştere puternică şi „cele mai mari deficite fiscale din vremuri de pace înregistrate vreodată“. Acestea, a arătat şeful JPMorgan, cresc riscurile ca inflaţia şi dobânzile să rămână ridicate.

Dimon a indicat recent că a avertizat clienţii cu privire la posibilitatea ca dobânzile nu numai să rămână ridicate, dar şi să urce semnificativ de acum încolo.

Dificultăți

Băncile mari beneficiază de pe urma faptului că sunt percepute ca fiind sigure, însuşire generată de dimensiunea lor şi de catalogarea de către autorităţi ca având importanţă sistemică pentru economia americane. Acestea au acumulat de asemenea depozite de miliarde de dolari în timpul pandemiei, acest lucru diminuând presiunea de a păstra clienţii, unii dintre care au migrat către fonduri cu randamente mai mari.

Băncile regionale mai mici din SUA întâmpină dificultăţi în a-şi păstra depozitele fără a oferi clienţilor dobânzi semnificativ mai mari. Lucrurile ar putea sta mai rău pentru băncile mai mici şi mai puţin diversificate, multe dintre care încep să-şi raporteze rezultatele în această săptămână, scrie WSJ.

PNC Financial Services, prima mare bancă regională care şi-a făcut publice rezultatele pe trimestrul III, a raportat un profit în scădere şi venituri sub estimări. Banca a anunţat că intenţionează să-şi disponibilizeze aproximativ 4% din forţa de muncă.

Şeful JPMorgan, Jamie Dimon, a arătat că are păreri diferite faţă de unii dintre executivii săi de top cu privire la când ar putea presiunile competitive să forţeze banca să ofere dobânzi mai mari deponenţilor.

Directorul financiar al Wells, Michael Santomassimo, a declarat că banca, a patra ca mărime în SUA după active, a fost „plăcut surprinsă“ că presiunile competitive pentru majorarea dobânzilor la depozite nu au crescut pe cât de rapid era de aşteptat, dar a avertizat că „la un moment dat, acest lucru se va întâmpla“.

Executivii BlackRock se aşteaptă ca un număr în creştere de deponenţi să-şi transfere banii din depozitele bancare în fonduri de piaţă monetară şi obligaţiuni odată ce vor deveni convinşi că Fed-ul s-a oprit din majorarea dobânzilor, potrivit Financial Times.

Profiturile solide ale băncilor sunt un semn în plus că economia americană continuă să sfideze predicţiile lansate la începutul anului potrivit cărora o recesiune este iminentă. Tranzacţiile cu carduri de credit au înregistrat o creştere de 8% în trimestrul trei în cazul Citi. Atât JPMorgan, cât şi Wells Fargo şi-au redus sumele pe care le pun deoparte pentru potenţiale pierderi legate de credite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.