Statele Unite şi-au manifestat marţi deschiderea faţă de scoaterea Sudanului de pe lista statelor pe care le acuză de susţinerea terorismului, în cazul în care Consiliul militar de tranziţie, care a preluat joi puterea la Khartoum, s-ar angaja în direcţia "unei schimbări fundamentale", potrivit declaraţiei unui oficial american din cadrul Departamentului de Stat, sub protecţia anonimatului, transmite AFP potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, Washingtonul şi-a manifestat disponibilitatea de a lua în considerare o eventuală retragere a Sudanului de pe lista sa neagră în cadrul unor discuţii cu liderii militari care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Omar al-Bashir.
Oficialii sudanezi urmăresc de ani de zile, fără niciun rezultat, să obţină această retragere în discuţii cu Washingtonul.
O modalitate de a obţine această retragere "ar fi dacă ar exista o schimbare fundamentală a guvernării şi a politicilor şi dacă Consiliul militar de tranziţie nu susţine acte de terorism internaţional şi oferă asigurări că nu va sprijini acte de terorism internaţional în viitor", a declarat oficialul american.
Dar, în opinia sa, Statele Unite nu intenţionează să retragă Sudanul de pe lista "în acest stadiu". El a mai spus că Washingtonul a cerut Consiliului militar de tranziţie să "acţioneze rapid" pentru a include civili într-un guvern de tranziţie şi pentru a organiza alegeri.
Aceste comentarii au fost făcute la două zile după întâlnirea dintre însărcinatul cu afaceri Steven Koutsis, diplomat american la Khartoum, şi Mohamad Hamdan Daglo, adjunctul şefului Consiliului militar de tranziţie.
SUA au sporit începând din 1997 sancţiunile economice împotriva Sudanului, aflat pe lista neagră a statelor ce susţin terorismul din 1993. Sudanul a fost acuzat de sprijinirea unor grupări jihadiste, nerespectarea drepturilor omului şi pentru conflictul din Darfur din 2003, soldat cu peste 300.000 de morţi. De asemenea, fondatorul Al-Qaida, Osama Bin Laden a locuit la Khartoum între 1992 şi 1996.
Omar al-Bashir, primul şef de stat vizat de un mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale, este căutat pentru "crime de război", "crime împotriva umanităţii" şi "genocid" în regiunea Darfur, situată în vestul Sudanului.
În 2017, SUA au ridicat un embargo comercial de 20 de ani împotriva Sudanului şi se aflau într-o perioadă de dezbateri referitoare la scoaterea Sudanului de pe lista statelor teroriste în momentul intervenţiei militarilor din 11 aprilie. Administraţia Trump a suspendat următoarea rundă de discuţii, programată pentru sfârşitul lunii aprilie, după preluarea controlului de către armată, potrivit Reuters.
Armata sudaneză l-a răsturnat pe 11 aprilie pe preşedintele Omar al-Bashir, aflat la putere de 30 de ani, în urma unei ample mişcări de contestare populară şi a instituit un Consiliu militar de tranziţie pentru o perioadă de maximum doi ani.
Mii de manifestanţi continuă să solicite, inclusiv marţi, crearea imediată a unui guvern civil.
Washingtonul ar putea retrage Sudanul de pe lista statelor teroriste dacă noul regim face progrese
Explorează subiectul
Articole Similare

77
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
77

21
Şefa guvernului danez: „Dorinţa lui Donald Trump de a controla Groenlanda a rămas intactă”
21

971
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
971

1.378
Cinci țări acuză: Aleksei Navalnîi a murit otrăvit / Substanța folosită, de 200 de ori mai puternică decât morfina, „victimele se sufocă în agonie”
1.378

3.581
Zelenski se revoltă împotriva americanilor, după ce a fost presat să cedeze în fața rușilor: SUA cer prea des concesii Ucrainei, nu Rusiei
3.581

3.438
Vânătoarea de oameni din Sarajevo din anii '90 - Turiști străini, inclusiv o româncă, ar fi plătit să ucidă civili: „Ziua trăgeau în civili, noaptea petreceau”
3.438

4.466
VIDEO Zelenski, ironie acidă la adresa lui Viktor Orban: "Este mai preocupat de cum să-și mărească burta decât armata" / Reacția liderului maghiar
4.466

5.261
Cazurile de cancer explodează în Uniunea Europeană: Cel puțin una dintre cauze este controversată
5.261

324
VIDEO Circa 200.000 de manifestanţi protestează împotriva autorităţilor iraniene la Munchen (poliţia germană)
324

2.412
Von der Leyen, apel ferm la München: UE să renunţe la unanimitate și să fie capabilă să se apere singură
2.412

2.142
VIDEO Marco Rubio pune sub semnul întrebării intențiile Rusiei privind sfârșitul războiului
2.142

69
Marea Britanie va desfăşura „în acest an” un grup aeronaval în Atlanticul de Nord şi în Extremul Nord
69

79
Maia Sandu, dialog la nivel înalt la München: întrevederi cu Marco Rubio și Mark Rutte
79

















Comentează