Filmul "Birth of the Dragon", o poveste cu accente biografice despre maestrul de arte marţiale Bruce Lee, care a popularizat stilul Kung Fu în lumea occidentală, este principalul titlu lansat la sfârşitul acestei săptămâni în cinematografele americane, în cadrul unui weekend cinematografic cu o tentă retro, imprimată şi de relansarea în variantă 3D a unui film-cult, "Terminator 2: Judgment Day", care a apărut în 1991, conform IMDB.
Citeşte şi: Fotografia unui cuplu de bărbaţi homosexuali, în premieră pe coperta revistei Paris Match
"Birth of the Dragon" este în primul rând un film de acţiune cu arte marţiale, care beneficiază de experienţa echipei ce a asigurat coregrafia scenelor de arte marţiale din seria "X-Men". Regizorul George Nolfi propune o abordare modernă asupra filmelor clasice care l-au făcut celebru pe Bruce Lee. Acţiunea filmului se petrece la San Francisco în anii '60, când Bruce Lee a deschis o şcoală de Kung Fu şi a primit vizita maestrului shaolin Wong Jack Man, care era nemulţumit de faptul că tehnicile ancestrale de luptă ale călugărilor shaolini erau predate unor cursanţi occidentali. Confruntarea dintre Bruce Lee şi Wong Jack Man, dintre modernitate şi tradiţie, a dus la naşterea unei legende a artelor marţiale.
Rolurile principale în această producţie sunt interpretate de Billy Magnussen, Yu Xia, Philip Ng şi Jingjing Qu.
Producătorii animaţiei "Leap!" propun un film pentru întreaga familie în regia lui Eric Summer şi a lui Eric Warin. O fetiţă orfană visează să devină balerină şi pleacă la Paris pentru a-şi urma visul. Actorii Elle Fanning, Dane DeHaan, Carly Rae Jepsen şi Maddie Ziegler şi-au împrumutat vocile personajelor acestui film de animaţie.
Citeşte şi: Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet începe în Parcul Rozelor
Filmul "All Saints" aduce în atenţia publicului povestea adevărată a unui comis voiajor, pe nume Michael Spurlock (interpretat de John Corbett), care devine pastorul unei mici biserici, primind ordinul de a o închide, şi a unui grup de refugiaţi din Asia de Sud-Est. Din distribuţia folosită de regizorul Steve Gomer fac parte actorii Cara Buono, John Corbett, Barry Corbin şi David Keith.
Producţia "Terminator 2: Judgment Day" nu mai are nevoie de nicio prezentare. Filmul regizat de James Cameron, cu Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton, Edward Furlong şi Robert Patrick în distribuţie, le prilejuieşte fanilor producţiilor SF distopice o reîntâlnire, de această dată în variantă 3D, cu personajele Sarah Connor şi fiul ei, John, precum şi cu cele două modele de roboţi terminatori, T-101, interpretat de Schwarzenegger, care este trimis înapoi în timp pentru a-l proteja pe John Connor, viitorul lider al luptei de rezistenţă a oamenilor împotriva maşinilor, respectiv mult mai performantul T-1000, robotul mimetic aproape indestructibil, trimis înapoi în timp pentru a-l elimina pe John Connor.
Citeşte şi: Doliu la Hollywood!Un îndrăgit actor a murit la 69 de ani.
Comentează