Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zi CRUCIALĂ la Curtea Constituțională: judecătorii decid asupra plafonării dobânzilor la bănci

www.ccr.ro
CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, miercuri, decizia pe sesizarea asupra legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 129: PANARAMELOR!

Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari PNL, informează Agerpres

Pe 6 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, "prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate''. Articolul 5 prevede că "dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR".

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că "dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă''.

Un alt amendament stipulează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind ''populist'' şi ''neconstituţional''. "În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, 'pachetul de legi Zamfir' neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet şi anume plafonarea dobânzilor. (...) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală", a argumentat aceasta, cerând atunci respingerea proiectului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de patru ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ''Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa", afirma Simonis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.