Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua decisivă la CCR: se decide soarta pensiilor speciale și a cumulului pensiei cu salariul

www.ccr.ro
CCR

Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările aduse legii privind pensiile de serviciu, dar şi în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

ÎCCJ a sesizat, în 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, conform unui comunicat al ÎCCJ.

În ambele cazuri este vorba despre actele normative în întregime, conform ICCJ.

Legea privind pensiile speciale

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023)

”Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă”, precizează ÎCCJ.

Sub primul aspect, a fost avută în vedere existenţa următoarelor motive de constituţionalitate extrinsecă:

Caracterul eterogen al legii şi nesocotirea principiului unicităţii reglementării. Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

Încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.

Încălcarea art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii normei juridice.

De asemenea, instanţa supremă a constatat că se impune examinarea următoarelor motive de neconstituţionalitate intrinsecă:

Încălcarea art.124 alin.(3) prin raportare la art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie referitoare la independenţa justiţiei şi la statul de drept.

Încălcarea art.44 din Constituţie şi art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin dispoziţiile art.I pct.2 din Lege, cu referire la abrogarea alin.(2) al art.211 din Legea nr.303/2022 şi ale art.I pct.4 din Lege, cu referire la art.211 alin.(41) din Legea nr.303/2022.

Încălcarea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art.16 coroborat cu art.53 din Constituţie.

Încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(5), art.16 alin.(1) şi art.56 alin.(2) din Constituţie prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Încălcarea art.1 alin.(4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, referitor la cooperarea loială şi respectul reciproc între autorităţile statului, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art.147 din Constituţie.

Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare (PL-x nr.421/2021)

Şi în acest caz, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.

Sub primul aspect, a fost avută în vedere existenţa următoarelor motive de constituţionalitate extrinsecă:

Caracterul eterogen al legii şi nesocotirea principiului unicităţii reglementării. Încălcărarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

Încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) şi n) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.

Sub aspect intrinsec, s-a constatat că actul normativ examinat încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.