Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Năstase publică STENOGRAMELE unei discuții cu șefii instituțiilor mass media

nastase

Fostul premier, Adrian Năstase, publică o stenogramă a unei ședințe pe care a avut-o în anul 2003 cu șefii instituțiilor mass media de la vremea respectivă. Întâlnirea a avut loc la Vila Dante și a fost o ședință informală.

”Au trecut doisprezece ani de la o intâlnire pe care am avut-o,in calitate de presedinte PSD si de premier, cu mai multi directori de presă si jurnalisti. Au participat atunci Octavian Paler, Sabina Fati, Ion Cristoiu, Valentin Păunescu, Cornel Nistorescu, Horia Alexandrescu, Valeria Dorneanu, Lucian Mândrută. O discutie de câteva ore. M-am gândit că ar fi utilă publicarea, intr-un volum, a stenogramei discutiei de atunci. Deocamdată, un scurt fragment din introducerea pe care am făcut-o:

„Noi avem, până la sfârşitul anului viitor, o şansă pe care ar fi bine să n-o irosim. Pentru diverse raţiuni nu am reuşit să intrăm în primul grup de ţări din zona noastră care au fost acceptate în Uniunea Europeană. Avem o ocazie pe care cred că ar fi bine să n-o pierdem acum pentru că nu ştim când va veni următorul tren în zona aceasta. Practic, soluţia referitoare la România şi la Bulgaria pentru integrarea în Uniunea Europeană s-a construit pe un fel de compromis politic în care au fost acceptate zece ţări pentru diverse raţiuni, unele neîntemeiate de altfel, din punct de vedere economic, pentru a fi rapid preluate în Uniunea Europeană şi două ţări care au rămas în suspensie şi într-un mecanism de monitorizare şi pentru care Uniunea Europeană încă oscilează neştiind dacă trebuie să finalizeze şi în plan concret mesajul politic iniţial de la Copenhaga cu cele 12 ţări sau să le arunce peste momentul de schimbare propriu agendei Uniunii Europene, care este la sfârşitul anului viitor. Unii spun, chiar acceptând că 2007 este un moment rezonabil pentru noi, că de ce să ne grăbim totuşi atât de tare şi nu aşteptăm să finalizăm negocierile pentru capitole în 2005, eventual poate chiar mai târziu, pentru că totuşi 2007 ar putea să fie atins chiar dacă nu avem momentul 2004 încheiat sub aspectul negocierilor. Problema este că, în măsura în care nu finalizăm negocierile până în octombrie 2004, apar două complicaţii majore. Prima complicaţie este legată de faptul că nu vom mai negocia cu aceleaşi entităţi, va fi o Uniune Europeană formată din 25 de ţări, reprezentând 25 de categorii de interese şi nu 15 ca până acum şi va fi o Comisie Europeană nouă, care nu va mai fi formată din oamenii pe care-i ştim. Nu ştim dacă rămâne Verheugen şi nu vor mai fi 15, ci vor fi 25 de comisari, fiecare bătându-se pentru interesele pe care le reprezintă venind din ţări mai numeroase. Aceasta este o primă dificultate. A doua dificultate este – şi aici a apărut un anumit scenariu , pe care la un moment dat l-au susţinut grecii. Discuţia noastră este off the record, dacă sunteţi de acord, ca să vă pot spune anumite lucruri şi, sigur, puteţi să folosiţi unele dintre elemente, dar să nu mă citaţi. Deci, grecii la un moment dat au considerat că faţă de primul grup care era de 10 ţări integrate, un al doilea grup format numai din România şi Bulgaria este prea mic. Şi ideea lor şi a altora a fost că, de fapt, ar trebui ca aceste două ţări să aştepte să se formeze un „bulgăre” mai mare, la care să se adauge Croaţia, care a depus deja cererile. Poate vor mai veni si nişte ţări din Balcani. Ar mai trebui văzut cu Turcia ce se întâmplă, deşi aici lucrurile sunt foarte complicate… Deci, apare o anumită presiune legată şi de aceste elemente.

Acestea sunt riscurile de care trebuie să ţinem seama. Ce facem noi, ce-am făcut în această perioadă? In primul rând, un efort deosebit pentru a depăşi toate obstacolele legate de negocierile pe fiecare capitol, şi acest lucru este esential. Aceste lucruri sunt deosebit de importante pentru noi pentru că va trebui să vedem în ce măsură reuşim să depăşim aceste obstacole şi în ce măsură reuşim să dinamizăm negocierile. Nu întotdeauna este foarte simplu”, scrie Adrian Năstase.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.