Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunţ clar al Turciei: Nu vrea migranţi

merkel erdogan

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat miercuri că ţara sa nu poate împiedica migranţii să plece către Europa, deşi anterior el s-a angajat faţă de Uniunea Europeană să oprească acest aflux, transmite agenţia DPA.

'(Europenii) nu au nicio şansă să ţină acest aflux sub control', a indicat Erdogan într-un discurs susţinut în faţa prefecţilor, subliniind că Turcia 'nu poate face nimic' împotriva celor care îşi doresc un viitor în Europa. 'Nu mai este vorba despre bani', a continuat el, făcând referire la planul de acţiune pe care l-a convenit anul trecut cu UE. Conform acestui acord, guvernul turc s-a angajat să stăvilească valul de migranţi în schimbul unui ajutor financiar cu o valoare iniţială de trei miliarde de euro - destinat refugiaţilor sirieni de pe teritoriul turc - şi a reluării procesului de aderare a Turciei la UE, precum şi a celui de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci. Declaraţia sa survine cu numai o zi înaintea Consiliului European, ce are ca punct important pe agendă migraţia, în contextul în care statele europene devin tot mai restrictive cu primirea solicitanţilor de azil.

Referindu-se la deciziile aşteptate la acest summit, cancelarul german, Angela Merkel, a declarat luni - şi a repetat miercuri în faţa Bundestagului - că UE trebuie acum să aleagă între cooperarea cu Turcia şi închiderea graniţelor de pe ruta Balcanilor, rută parcursă de migranţii veniţi mai ales din Orientul Mijlociu. Ea a insistat să se acorde toată atenţia intensificării cooperării cu Turcia pentru a controla fluxul migrator şi a cerut celorlalţi lideri europeni se excludă opţiunea închiderii graniţelor. Săptămâna trecută, preşedintele Erdogan a confirmat autenticitatea relatărilor din presă despre ameninţările sale că va inunda ţările europene cu migranţi dacă Turcia nu primeşte ajutoare financiare suficiente pentru întreţinerea acestora. 'Sunt mândru de ceea ce am spus. Noi am apărat drepturile Turciei şi ale refugiaţilor. (...) Noi le-am spus (europenilor): cu regret, vom deschide porţile şi le vom spune 'la revedere' migranţilor', a precizat Erdogan mesajul pe care l-a transmis în timpul negocierilor privind respectivul plan de acţiune purtate cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.