Țara lui „Știi cine sunt eu?”

În memoria colectivă este împământenită ideea că poliția face abuzuri. Bineînțeles că acestea sunt reale și se petrec și în poliție, cum se petrec în orice domeniu în care se lucrează cu puterea. Dar...

S-a ajuns în periculosul punct în care oricine e legitimat sau tras pe dreapta începe să justifice acțiunea organelor abilitate prin posibilitatea ca acestea să comită un abuz.

„Sigur vrea să mă ardă”, „m-a amendat ca să își facă norma”, „voia și el o șpagă mică” sunt doar câteva dintre sintagmele folosite de cei care au avut de-a face cu poliția. Se pleacă de la această premisă a angajatului MAI care umblă liber pe străzi ori strict în interes personal, ori pur și simplu ca să mai strice ziua cuiva.

Odată ce smartphone-ul și, implicit, internetul au devenit accesibile la scară largă, a apărut moda filmulețelor în care diverși agenți de poliție sau jandarmi comit abuzuri. Sunt rostogolite și comentate cu patos pe Facebook și prezentate pe larg la știrile de seară.

Polițiștii sunt chestionați la tot pasul, li se pune la îndoială judecata iar deciziile lor, oricare ar fi ele, provoacă nemulțumiri în masă. Spre exemplu, în cazul Boureanu, unii au spus că fostul parlamentar a fost șicanat pe nedrept de autorități, în vreme ce alții susțineau că acestuia i se impuneau măsuri mult mai rapide și mai drastice. În cazul directorului maternității Giulești, Ciprian Cristescu, aceleași voci s-au grăbit astăzi să spună că polițiștii l-au bruscat fără motiv pe renumitul doctor. Ulterior, a fost oferit publicității un alt filmuleț despre povestea de aseară, de această dată doctorul Cristescu fiind surprins cum îi amenință pe polițiști, promițându-le că până a doua zi vor fi dați afară.

În țara lui „Știi cine sunt eu?”, poliția își pierde din autoritate. Orice ordin devine chestionabil, orice gest devine interpretabil. Printre polițiștii cu pensii speciale și polițiștii care comit abuzuri, rămâne marea masă de oameni ai legii care își fac datoria în mod onest. Aceștia au de-a face zilnic cu oameni care le pun la îndoială buna-credință și competența. Nu au nici salarii prea mari și nici condiții de muncă prea bune, ca să spui că merită osteneala.

Activitatea oamenilor legii se poartă după niște reguli stricte interne. Acestora au început însă să li se adauge regulile celui mai important judecător: opinia publică. Și, după cum spuneam, opinia publică se poziționează din start împotriva celor care trebuie să aplice legea.

Într-o perioadă în care este la modă să lansezi acuzații la adresa poliției, eu spun că aceasta are nevoie de legi și mai bune. Polițiștii au nevoie să se simtă protejați de lege, pentru a putea lua cele mai bune decizii în regim de viteză. În definitiv, au nevoie să se simtă protejați pentru a ne apăra și pe noi mai bine.

Cei care lucrează în sistem au crescut după o vorbă: „Ordinul nu se discută”. Ei bine, astăzi, în stradă, acestora li se cere să fie în același timp și psihologi pentru cei cu care intră în contact dar și avocați pentru ei înșiși. Ordinul nu doar că devine discutabil, dar, dacă în scenă mai e și o cameră de filmat, se dezbate în adevăratul sens al cuvântului. Ori, după anii 90 în care curg exemplele de polițiști care au făcut exces de zel, nu riscăm astăzi să cădem în extrema cealaltă?